Hai la teatru

Oameni deosebit de inteligenţi, trăiesc într-o ţară care este poate cea mai avansată din punct de vedere tehnologic: Japonia. O cultură pe care o înţelegi cu greu, indiferent câte cărţi ai citit şi câţi japonezi ţi-au trecut prin raza vizuală de-a lungul peregrinărilor internaţionale. Turistul japonez are, de obicei, o vârstă înaintată. Dar nu cumva sunt tot mai puţini şi tot mai bătrâni cei ce zburdă liberi prin lume cu aparatele agăţate de gât?!

fotografie preluată de pe site-ul Teatrului Naţional Bucureşti

“Iubirile interzise” de la Naţional îţi înfăţişează labilitatea psihică a (încă) tânărului japonez. Mai munceşte acesta până moare? Nicidecum. Se schimbă şi acolo mentalităţi.

Două poveşti
O prea-frumoasă fostă gheişă (Hanako) frânge tradiţia şi se îndrăgosteşte. Este cumpărată de o pictoriţă (Jitsuko) in her 40s. Aceasta sfârşeşte prin a se înamora, la rândul ei, de bunul achiziţionat. Egoismul şi dorinţa de a-şi apăra binele propriu este mai presus de nevoile şi de dorinţele altcuiva, iar pictoriţa a învăţat cum să-şi apere liniştea. Boala psihică a gheişei o scuteşte de neplăceri şi îi redă încrederea că nimeni şi nimic nu-i poate lua bibeloul din casă.

fotografie preluată de pe site-ul Teatrului Naţional Bucureşti

Cea de-a doua poveste este a unui frate ce-şi exploatează sora. Cine este victima? Cine este fericit? Cine iubeşte cu adevărat? Cum să defineşti sentimentele ilustrate? Sora (Fumiko) este dispusă să sacrifice orice numai să-şi vadă fratele (Yuichi) fericit. Îşi vinde trupul, fără a-şi mânji sufletul. Renunţă la orice bun şi se lasă calcată în picioare fără a fi victimă. Dar “totul” nu este suficient pentru bietul frate care ajunge să-şi ucidă sora, ba chiar să-şi împingă iubita spre suicid, sperând că mintea sa bolnavă va înceta să-l mai chinuie. Un Marius Manole care joacă excelent şi o Carmen Ungureanu care spune multe în extrem de puţine cuvinte.

O piesă minunată.