Hai la teatru

De un an de zile încerc să prind bilete la Cafeneaua de la Bulandra. Spectacolul se joacă mereu cu casa închisă, aşa cum se întâmplă deja cu o serie mai lungă de piese (un alt exemplu recent este Moartea unui comis voiajor). Iniţial, nu am înţeles de ce, după cum nu prea pricep nici acum, după ce-am vazut-o. Totuşi, unele explicaţii mi se par plauzibile.

Wally (Horaţiu Mălăele) intră în scenă să te anunţe ce ţi se va întâmpla. Ai strania senzaţie că motivul pentru care vine să-ţi vorbească în acest mod este unul sumbru: fie se amână spectacolul, fie s-a îmbolnăvit subit un actor şi trebuie să te duci să-ţi iei banii pe bilet, fie întârzie vreunul dintre protagonişti… Apele se limpezesc încet, odată cu prima şaradă şi cu explicaţiile re-povestite întârziaţilor. Ţi se mai “induce” o apreciere despre cronicarii ce-au emis (su)poziţii diferite ca formă la adresa piesei, după care singurul bărbat din distribuţie dispare în spatele uşii batante.

Povestea se întinde pe patruzeci de ani, finalul derulându-se în prezenţa şi sub privirile distrate ale audienţei. Mălăele este cel care îţi aminteşte de trecerea timpului şi de îmbătrânirea personajului (după vorbă, după port), altfel totul e neschimbat. Nişte scaune se mai plimbă de colo-colo, dar cafeneaua rămâne la fel pe întregul parcurs, după cum şi oamenii rămân aceiaşi. Plus visul lor: acela de a avea vânzări, deci bunăstare.

Cea mai mare problemă a cafenelei în discuţie este, cum ar spune Donald Trump, “location, location, location”. Fără construirea autostrăzii promise în campania electorală – nu, textul nu e scris de un autor român, ci de Sam Bobrik şi Ron Clark – micii afacerişti n-au nicio şansă. Concurenţa, mai bine poziţionată, nu face faţă valului de turişti coborâţi din autocare, în timp ce friptura la ceaun a lui Wally nu este degustată decât de el, de Louise (Dana Dogaru) şi într-un târziu şi de Janet (Emilia Popescu), plecată după rolul vieţii ei la Hollywood.

Textul, extrem de accesibil, scoate din public reacţii şi exclamaţii “live”. Comentariile amar-acide ale lui Wally sunt gustate din plin. Porţia de performanţă actoricească, dovada talentului absolut ieşit din comun a lui Janet, stârneşte hohote de râs. Louise este, în tot acest timp, capul limpede, omul înţelept şi tolerant, răbdător şi empatic, care păstrează aparenţele chiar şi atunci când este înşelat sau când înşeală.

“Cafeneaua” este povestea business-ului mic care nu merge, dar la care familia nu renunţă pentru că face parte, deja, din tradiţie. Sfârşitul muşcă din tine zâmbete înlăcrimate. Când ieşi din sală te uiţi în foaier după cupluri, mai sudate sau mai puţin încercate de viaţă, şi-ncerci să-şi închipui cum or arăta perechile alea de suflete peste patruzeci de ani. Pe unii îi vezi fericiţi, pe alţii îi priveşti prin ceaţă, dar toţi pleacă zâmbind, uitându-se la afişele de pe pereţi: “Data viitoare la ce piesă mergem?”