Hai la teatru

Tatăl meu spunea că, atunci când trebuie să vină, necazul îţi intră în casă prin sau pe sub uşă. “Femeia din trecut”, jucată în avanpremiera stagiunii 2008/2009 la Teatrul Metropolis, pare să-i confirme spusele.

O familie din clasa medie urmează să-şi schimbe domiciliul. Ultimele lucruri, împachetate în cutii, aşteaptă să fie ridicate, iar locuitorii apartamentului îşi ocupă ceasurile rămase fiecare cum pot: Frank (Lucian Pavel) îşi vede de Wii-ul lui şi de jocul de tenis; Claudia (Lelia Ciobotariu), abia ieşită de sub duş, poartă cu soţul ei o conversaţie lejeră în timp ce-şi execută ritualul de hidratare a pielii; iar Andi (Conrad Mericoffer), băiatul lor de 19 ani, îşi ia rămas bun de la iubirea din adolescenţă, Tina (Andreea Boboc). Nimic nu pare să prevestească ce va să vină.

Beleaua, pe numele ei Romy Vogtlander (Cristina Toma) apare din senin şi-şi revendică dreptul de a beneficia pe vecie de dragostea lui Frank. O promisiune făcută de acesta în urmă cu 24 de ani (te voi iubi mereu) pare să fi rămas adânc întipărită în mintea lui Romy, personajul fiind vizibil şi profund tulburat. Schizofrenia pare inofensivă pentru cei necalificaţi s-o detecteze, iar refuzul lui Frank de a o reprimi în viaţa lui nu face altceva decât să scoată duhul rău din adâncurile ei emoţionale.

Din acest moment, ai senzaţia că ţii în mână telecomanda unui DVD- sau a unui video-player, iar degetele îţi alunecă, voit sau din greşeală, pe butoanele “repede înapoi” sau “înainte”. Trecutul se amestecă în prezent, pregătind deznodământul din viitor. Tina este cea care te conduce prin labirintul temporal, aşezând imaginile una câte una pe axa timpului. Uneori, tehnica deranjează pentru că nu mai poţi urmări firul naraţiunii. Te simţi ca şi cum cineva ţi-ar citi un roman poliţist şi, sincer, cui i-ar place să asculte în loc să citească singur un astfel de text?!

Întâmplările se succed într-un ritm ce s-ar dori alert, dar acel du-te-vino imaginar nu-ţi dă răgazul necesar procesării informaţiilor. Te trezeşti în mijlocul unui joc erotic, cu Romy care îl strangulează pe Andi, după care îi ascunde cadavrul într-una din cutiile din recuzită. (Mericoffer - care nu-i deloc scund – are antrenament, nu glumă, şi stă până spre sfârşitul piesei chircit în spaţiul strâmt.)

Telecomanda te poartă iar când în urmă cu 10 minute, când înainte cu 15, când în afara spaţiului de joc, când înapoi pe scenă. Finalul se pierde într-o proiecţie video ruptă de scenariu, muzica fiind şi ea cam pe lângă subiect.

Este o piesă pe care unii ar numi-o “ciudată”, alţii “interesantă”, dar nu ştiu câţi ar putea-o defini clar. Pentru a fi înţeles, cred că spectacolul trebuie văzut de cel puţin două ori. Asta dacă regizorul nu decide ca, până la începerea stagiunii, să mai opereze mici retuşuri.

Ca o notă de subsol, remarc vocea Cristinei Toma şi talentul de graffer al lui Mericoffer.

Sursa fotografiilor: galeria LiterNet.