Hai la teatru

Jurnalul lui figurează pe lista celor 100 de cărţi care l-au influenţat pe Henry Miller. O cursă de cai, mai mult decât renumită, i-a purtat numele. La fel s-a întâmplat şi cu cel de-al doilea album solo al francezului Daniel Darc (apărut în 1994). Iar Teatrul Odeon, împreună cu Institutul Cultural Polonez, i-au dedicat seara zilei de 16 septembrie 2008. Piesele de puzzle nu par să contureze încă nicio imagine şi atunci, în mod natural, îţi pui întrebarea: cine este acest personaj şi ce-a făcut el atât de extraordinar?

Iată ce spune descoperă.ro, care i-a dedicat două articole ample:

Vaslav Nijinski este exemplul perfect al unui om cu un talent fabulos, care a devenit un copil-minune, a fost catapultat catre faima, apoi s-a imbolnavit, ca intr-un final sa innebuneasca. Desi nu un geniu in sensul “conventional” al cuvantului, Nijinski si-a uimit contemporanii prin miscarile trupului sau extraordinar: salturile, miscarile si unduirile sale dadeau viata unor personaje si spectacole cum publicul nu mai vazuse pana atunci. A ramas in istoria artei ca fiind cel mai bun dansator al secolului XX si mai ales, creatorul unui nou tip de balet, fiind coregraful unor spectacole care au surprins, au scandalizat si au deturnat evolutia dansului pe scena. Dar mai mult decat atat, asemenea lui Schonberg in muzica, Joyce in literatura si Picasso in pictura, “Nijinski a extins fara indoiala limitele constiintei umane”.

Doi dansatori polonezi, Wojciech Kapron şi Ryszard Kalinowski, au încercat să desluşească publicului prezent la Odeon tainele lui Nijinski. Un geniu bântuit de boală încă de la primele înfloriri ale vieţii, un suflu frânt de ceaţa psihică ce i-a întunecat judecata exact atunci când ajunsese mai cunoscut şi mai apreciat. Coregrafia a fost încărcată de aluzii (tipul uman, genetică, activitatea umană şi evoluţia) şi simboluri (omul vitruvian, crucea şi răstignirea) care necesitau atât o documentare prealabilă a celor prezenţi, cât şi o cunoaştere cel puţin relativă a vieţii şi a carierei lui Nijinski.

Două corpuri care l-ar fi putut inspira pe Leonardo da Vinci însuşi, doi dansatori cu o extraordinară coordonare şi o coregrafie simplă, dar excelent executată, i-au purtat pe cei din sală prin istorie şi i-au obligat să citească printre mişcări. Nijinski a fost un personaj ieşit din comun poate sau tocmai din cauza bolii. N-aş fi crezut că schizofrenia poată fi redată prin dans – şi totuşi, iată, este posibil.

Poate că spectacolul, ca întreg, nu s-a ridicat la nivelul renumelui lui Nijisnki, însă trebuie lăudate efortul depus de cei doi, imaginaţia coregrafului, performanţa executată fără a lăsa senzaţia unui efort deosebit şi, mai ales, mesajul. Nu în ultimul rând, trebuie apreciată decizia Teatrului Odeon de a-şi deschide scena către alte genuri culturale şi de a oferi iubitorilor acestui teatru spectacole de calitate. Păcat că NN nu mai poate fi văzut încă o dată. Sau cine ştie?!