Prin “poimâine, alaltăieri” jucată la Teatrul Mic, Geanina Cărbunariu încearcă să ne lumineze drumul spre ziua de mâine, un viitor suficient de îndepărtat pentru ca unii să nu-i poată distinge formele şi aromele. Patru momente independente, patru subiecte sau, cum spune Răzvan, patru frustrări.
Lumea de atunci va arăta astfel:
- fără pic de tutun, ceea ce pe mine, personal, nu mă deranjează absolut deloc. Nu mi-a plăcut Kent-ul nici pe vremea când fumam, nici când încă se mai oferea pe şest la doctori;
- fără mâncare organică (porcul devine o specie pe cale de dispariţie). Ambele versiuni se încadrează în recomandările medicilor şi în campania TV “Consumul excesiv de tutun şi grăsimi dăunează grav sănătăţii”;
- o lume în care femeile, educate sau parvenite, întreţinute sau naturale, antreprenoare sau frumoase, vor continua să se lupte între ele la coada de la ginecolog, la vârste ce alaltăieri ar fi părut de neimaginat (65, 75, respectiv 100 de ani);
- sau una în care cablul de alimentare a PC-ului este conectat direct la ombilicul celui care l-a creat.
De când se naşte, omul este sortit trăirii într-un trecut permanent. Clipa, momentul, secundele în care citiţi acest articol, sunt deja trecut. Toată viaţa ne grăbim să creştem, să ne dezvoltăm – pe scurt, să prindem viitorul. Când am pus mâna pe el, însă, a devenit trecut. Şi stăm aşa mereu – cu o mână pe trecut şi cu cealaltă pe viitor.
Mi-a plăcut “poimâine, alaltăieri”? Habar n-am. Mai mult aş înclina spre nu. Deşi scenografia nu mi-a displăcut deloc. Ideile lui Andu Dumitrescu sunt mereu proaspete şi, în cazul unui spectacol slab, mai îndulcesc un pic din nota generală. Piesa nu mi s-a părut din cale-afară de complexă, deşi ar putea fi. Conţine momente interesante, dar care n-au fost suficient elaborate, după cum are şi pasaje plictisitoare care-au fost prelungite îngrijorător de mult. Şi aş da, ca exemple, interviul cu ultimul fumător de pe planetă şi aşteptarea la obstetrician. Apoi, bezna de la început şi cea de la final îţi sporesc sentimentul de nesiguranţă (am uitat să spun că piesa se joacă pe scenă? scuze!). Simpla aprindere a ecranelor telefoanelor mobile denotă emoţiile prin care trec posesorii gadget-rilor în momentele respective. Iar emoţiile nu au legătură cu subiectul piesei. Şi asta chiar nu-mi place…
4 raspunsuri pana in prezent ↓
1 Andrei // Oct 20, 2008 at 12:41 pm
Cand am citit prima oara recenzia aceasta, am crezut ca dupa ce voi fi vazut piesa voi putea combate cu usurinta tot ce ai scris. Si totusi… nu pot.
Ieri, 19 octombrie 2008, am vazut poimaine, alaltaieri. Pot spune ca e “under par” cu tot ce a facut pana acum Gianina Carbunariu, ca scenografia, minimalista si multifunctionala, asa cum ne-am obisnuit, parca nu face decat sa fie in mediocritatea textului, a regiei, a actoriei. Actorie care m-a impresionat la modul cel mai negativ, mai ales avand in vedere asteptarile pe care mi le crease distributia, actori tineri cu un potential urias, pe care i-am urmarit in dese randuri in ultimii cinci ani. M-am simtit de parca priveam un exercitiu nereusit de improvizatie actoriceasca, un joc de facultate in care inca se cauta motivatia. Prea multe tipete, prea mult “patos”, prea putina substanta.
Imi pare rau, dar dupa prima vizionare, nu pot spune ca voi ramane cu mare lucru din aceasta piesa. Cel mult, peste un an, voi putea spune “Acum un an, pe 19 octombrie 2008, am vazut poimaine, alaltaieri”
2 hailateatru // Oct 20, 2008 at 1:39 pm
Andrei, ce sa spun – imi pare rau. Si eu am avut asteptari (mai) mari. Se pare ca singurul detaliu care difera de la o reprezentatie la alta este data. “Astazi, ziua-luna…”.
Te astept cu reactii si la alte piese.
3 Vlad // Nov 3, 2008 at 6:17 pm
Nu vreau sa ne certam, baieti – sunt de acord cu parerea voastra si sper sa ne amintim ca acum 50 ani, pe 19 octombrie 2008, am vazut poimaine, alaltaieri numai ca…
Si eu am vazut spectacolul si mi-a plăcut la nebunie!!!!
4 hailateatru // Nov 4, 2008 at 12:11 am
Vlad, nimeni nu se cearta cu nimeni. Poate si explici ce ti-a placut. S-o fi schimbat ceva intre timp… si asta nu e rau.
Leave a Comment