Hai la teatru

“Căci a băut vin până s-a îmbătat şi chiar el, omul cel neprihănit, scăpat de potop, de la înec cu apă, iată-l acum că se îneacă singur în paharul cu vin.” (Revista creştin-ortodoxă nr 5 / 2008)

Cui i-e frică de Virginia Woolf?, scrisă de Edward Albee, s-a jucat pentru prima dată în octombrie 1962. Deşi la vremea respectivă (1963) piesa a câştigat premiul criticilor new yorkezi pentru cel mai bun scenariu de teatru, textul, mai bine zis tenta sa sexuală, a stârnit o serie de controverse. Astfel, în ciuda nominalizării, orice şansă de a cuceri şi Premiul Pulitzer a fost spulberată.

Personajele sunt în număr de patru. Două cupluri. George (Ionuţ Grama) este doctor în istorie şi profesor universitar. E căsătorit cu Martha (Florina Gleznea), fiica mai marelui universităţii în care predă. Oamenii continuă o petrecere de la care tocmai s-au întors, alături de doi invitaţi: un alt profesor, proaspăt-sosit-în-universitate (din distribuţie aflăm că-l cheamă Nick (Emil Măndănac), deşi pe tot parcursul piesei nimeni nu-i spune pe nume) şi soţia acestuia, Honey (Sânziana Nicola). Nick este profesor de biologie, dar Martha susţine că matematica este specialitatea sa. Dacă pe cei doi bărbaţi îi uneşte catedra, cele două femei au refugiu comun: alcoolul.

Martha şi George (ca fapt divers, acestea sunt prenumele cuplului Washington, prima familie americană în anii 1789-1797) beau în continuu (de altfel, casa întruchipată de Mariana Cămărăşan, regizoarea piesei de la Teatrul Act, e plină de sticle şi pahare). Dacă la început ai spune că răfuiala verbală, duritatea replicilor şi confruntarea fizică au ca sursă principală alcoolul, pe parcurs înţelegi că între cei doi există un fel de dragoste sadică. Lui George şi Marthei nu numai că le place să se chinuie unul pe celălalt, dar savurează şi efectul pe care-l are disputa lor asupra musafirilor. Nick şi Honey sunt expuşi întregii game de sentimente: ruşine, umilinţă, abuz, care-i şochează şi-i fascinează deopotrivă.

Fiecare mariaj are secretele sale. De obicei, acestea rămân în budoar. De obicei! Dar în Cui i-e frică de Virginia Woolf? tainele sunt scoase brutal la lumină, iar emoţiile sunt băgate cu sila în robotul de bucătărie care le toacă, şi le toacă, şi le toacă, până când devin reziduuri, mizerie, gunoi. Şi totuşi, e dragoste.

Mi-a plăcut textul şi am rămas impresionată când am aflat că traducerea îi aparţine lui Ionuţ Grama (cel care-l interpretează pe George). Noul dialog este unul inteligent şi bine adaptat prezentului şi noului mod de trai. Chiar dacă este presărat cu vulgarităţi, acestea nu deranjează, ci redau relativ fidel discuţiile încrâncenate care se poartă între zidurile multor apartamente de bloc şi pe care le mai auzim când şi când. Mi-a plăcut jocul celor patru actori, toţi foarte, foarte tineri (absolvenţi în 2007) şi curajul de a accepta să fie comparaţi cu Elizabeth Taylor, Richard Burton, George Segal şi Sandy Dennis. Recunosc că am încercat să văd filmul cu acelaşi titlu de trei ori în ultimele săptămâni şi n-am reuşit niciodată sa-l urmăresc cap-coadă. Piesa, însă, mi-a plăcut.

Am trecut cu indulgenţă peste cele câteva bâlbe şi peste unele replici neinteligibile, în contextul în care cei doi-trei spectatori care au găsit de cuviinţă să se plimbe prin sală m-au deranjat şi pe mine, darămite pe actori. Una peste alta, este o piesă la care vă recomand să mergeţi alături de partenerul de viaţă. Cine are… Numai aşa, cei care au o relaţie frumoasă vor realiza cât sunt de norocoşi. Ceilalţi se vor uita în oglindă. Iar dacă acolo se reflectă umbra lui the big bad woolf, e timpul să facă ceva.