Intrasem pe blogul ştiristei Antenei 3, Maria Coman, şi mă amuzasem citind postul referitor la interdicţiile Nataşei: “Nataşa, lasă ţigările; Nataşa, ieşi din frigider; Nataşa, NU rufele abia spălate; Nataşa, ieşi imediat de acolo”.
Douăzeci şi patru de ore mai târziu, am mers la Teatrul Foarte Mic pentru a vedea piesa “Interzis sub 18 ani”. Ascultând interdicţiile citate de Lulu (Monica Săndulescu), m-am îngrozit. Practic, nu există nicio diferenţă între ceea ce n-are voie să facă un câine şi ceea ce nu trebuie să facă un adolescent. Vi se pare forţată comparaţia? Întrebaţi-i pe puşti, ei or să confirme.
Locuiesc în apartamentul meu de mai bine de zece ani. Un etaj mai jos, de tot atâta timp, se desfăşoară în toată cruzimea sa tragedia unei familii. Părinţii, acum divorţaţi, au avut împreună trei copii, doi băieţi şi o fată. Băiatul cel mare şi fata au plecat demult în zările lor, dar mezinul, care acum un deceniu era un adolescent ca oricare altul, este acum un bărbat de 24 de ani. Ar trebui să fie un om responsabil şi cu capul pe umeri. Teorie, pură teorie. Pereţii subţiri şi permeabili lasă să treacă laudele lui la adresa bucatelor pregătite de maică-sa: “Îmi bag p..a în mâncarea ta”. Un alt semn de preţuire este “Mă c..c în banii tăi”, “curva dracu’”, “Mori, că ţi-ai ratat oricum viaţa” etc.
Vieţile multor adolescenţi se derulează între parantezele de timp ale părinţilor. Cei din urmă îşi manifestă disponibilitatea pentru a-şi asculta odraslele abia atunci când acestea ori dau de belea, ori dezvoltă tulburări serioase. De cele mai multe ori, părinţii caută soluţii care să le fie lor (imediat) convenabile, asta dacă nu iau atitudinea pasivă şi dau vina pe orice, numai pe lipsa lor de interes nu.
Exact această stare de lucruri este reflectată de piesa Interzis sub 18 ani scrisă de Mihaela Michailov. Nu prea vezi nuanţe de gri în cele 75 de minute cât durează spectacolul. Rareori vezi alb, iar negru există din plin. Extremele sub ochii tăi. Părinţii divorţaţi au o fată, Lulu. Ea oscilează: când stă la mamă, când fuge la tată, mai ales dacă mama începe să recite interdicţiile învăţate la şcoala vieţii. De data aceasta, dă năvală acasă la taică-său atunci când bănuieşte că este însărcinată şi când corigenţele încep să se strângă snop în catalog – şi nu pentru că Lulu nu ştie materia. Să fie oare “look”-ul rebel, atât de hulit şi netolerat de profesori, una dintre cauze?!
De-aici, încolo, începe distracţia, pentru că la domiciliul în speţă, Lulu dă peste o domnişoară, Mona (Sabina Posea), fix de vîrsta ei, care nu este nici mai mult, nici mai puţin decât iubita tatălui. Spre deosebire de Lulu, Mona este olimpică, părinţii nu sunt divorţaţi (ceea ce nu înseamnă neapărat şi că sunt împreună) şi-i alimentează contul de card al copilului cu asiduitate. Ce le uneşte pe cele două fete, în afara tatălui evident, este nevoie comună de ocrotire, de acel “cineva” care măcar să le asculte, dacă nu să le şi sfătuiască din când în când.
Lulu e disperată şi cum niciunul dintre părinţi nu este dispus s-o asculte, sună la informaţii Romtelecom pentru a cere numărul de telefon al unui centru de consiliere pentru adolescenţi. Nu există aşa ceva. La numărul de asistenţă pentru copii vorbeşte cu o “specialistă” care a învăţat pe de rost limbajul robotului şi sfaturile din revistele glossy. Să te mai miri că rata sinuciderilor în rândul persoanelor cu vârsta între 15 şi 24 de ani era, în 2004, de peste 7%?
Aş încadra spectacolul în categoria “teatru social” pentru că Mihaela Michailov nu face altceva decât să reflecte realitatea, lansând totodată discuţii şi dezbateri. Piesa place sigur tinerilor, adulţilor deschişi la astfel de teme şi celor relativ imaculaţi. Ceilalţi, mai ales dacă sunt părinţi, se vor simţi lezaţi în propria ignoranţă şi vor strâmba din nas: “mă înveţi tu cum să-mi cresc copilul?“





1 raspuns pana in prezent ↓
1 ioana // Dec 5, 2011 at 5:31 pm
Am fost aseara la piesa cu fiica mea de 14 ani.Ne-a placut f. f. f. mult.Amandoua ne-am recunoscut din plin in imaginea mamei sau a fiicei rebele…..,motiv serios de meditatie.O recomand cu caldura tuturor parintilor si adolescentilor.Ne va fi mult mai usor sa intelegem simtirile celorlalti.Am iesit incantate si de interpretarea actorilor, in mod deosebit a Monicai Sandulescu care joaca rolul adolescentei rebele.Fiica mea vrea sa revada piesa impreuna cu colegii de clasa cat mai curand.Asta spune mult ………
Leave a Comment