Hai la teatru

Un amestec de Lost (Naufragiaţii), Survivor şi Misiune imposibilă 1, 2 sau 3, efecte speciale şi mers pe bârnă, proiecţii 2D pe ecrane cu mobilitate 360 de grade şi vuiet de mare la un volum mult prea ridicat, multă mişcare şi fum(at) peste măsură. Cam aşa aş sintetiza avanpremiera piesei Furtuna pusă în scenă la Teatrul Mic de Cătălina Buzoianu.

Povestea, poemo-fantastică, ar trebui să răspundă (în viziunea regizoarei) omului contemporan. Interesant este că exact grupul de cetăţeni care savurează spectacolele multimedia a părăsit sala la pauză, motivându-şi decizia printr-un “ăsta nu e teatru”.

Spectacolul poartă semnături grele. Am amintit de doamna Buzoianu, dar din echipă mai fac parte scenograful Dragoş Buhagiar (a cărui imaginaţie nu conteneşte să mă uimească), Valeria Seciu, Rodica Negrea, Papil Panduru, Petre Moraru şi Mihai Dinvale. Pe lângă ei joacă delicioşii Alin Mihalache şi Alexandru Gâtstrămb şi foarte tânăra Irina Rădulescu.

Prin toate atributele amintite mai sus, Teatrul Mic ar trebui să atragă un public nou. Ceea ce nu se întâmplă, pentru că detaliile tehnice insuficient elaborate reuşesc să-i dezamăgească şi pe spectatorii fideli. Din prima treime a piesei nu înţelegi mai nimic pentru că vuietul mării acoperă vocile actorilor.  Dacă vrei să prinzi o brumă de replici, trebuie să te concentrezi. Lucru mai mult decât dificil din cauza proiecţiilor şi a unui du-te-vino continuu al actorilor pe o scândură care traversează sala de la un capăt la altul. Când, într-un final, totul pare să se lege, îţi arunci o privire la Valeria Seciu care, de pe scândura transversală, priveşte îngrozită înspre rândurile de scaune peste care sper să nu se prăvălească vreodată.

Într-un interviu acordat ProTV Magazin, Cătălina Buzoianu rosteşte cu precizia unui ceas elveţian starea mea de la finalul spectacolului: “Încerc să înţeleg ceva din piesa aceasta şi din trecerea mea prin viaţă şi prin teatru.”

Mai multe despre Furtuna aici şi aici. Fotografiile au fost preluate de pe site-ul Teatrului Mic.