Hai la teatru

Încă de la intrarea în sală, Big Brother e cu ochii pe tine: întâi te roagă să-ţi ocupi locul în sală şi să nu te mai zbengui printre rânduri, apoi îţi aminteşte, mai în glumă, mai ca o ameninţare, să-ţi închizi telefonul mobil (de vreo cinci ori parcă). Tonul este unul şugubăţ. Spectatorii se amuză şi cred că cei de la Teatrul Metropolis au schimbat, odată cu intrarea în noul an, abordarea. Greşit, pentru că eşti prins deja într-un experiment psihologic. “O introspecţie“, cum ar spune specialistul.

De fiecare dată, ca un făcut, spovedania este declanşată de un stimul; parfumul de levănţică sau şampania spală orice control asupra propriilor acţiuni. Gândurile nu mai sunt oprite de filtrul raţiunii, ci sunt slobozite în forma în care au fost emise de subconştient.

În parcul de distracţii al Liei Bugnar, autoarea textului şi una dintre cele două eroine (Vera), nu există  oglinzi care deformează imaginea, ci – culmea – corpuri geometrice care reflectă un adevăr frontal, dureros, cu consecinţe asupra celui care-l rosteşte. Cum altfel poţi explica faptul că-i mărturiseşti unui necunoscut că ai abandonat pe câmp fetiţa pe care ai ucis-o după ce ţi-a tăiat faţa, fugind pe şosea?! Sau că, dependent de jocuri de noroc fiind, i-ai furat banii unui bătrân care câştiga o brumă de mărunţiş cu cântarul, pe stradă, şi care a murit apoi de necaz?! Necunoscut am spus? Mda, aparent, pentru că pe cei doi – Sana şi Bebe – îi leagă mai multe decât şi-ar fi putut imagina. De exemplu, relaţia dintre soţul ei şi soţia lui. Sau conştiinţa încărcată, daca ar fi să ne limităm doar la ei doi. Sau moartea, adică faptul că, direct sau indirect, au ucis pe cineva.

Lia Bugnar vrea, parcă, să demonstreze că adevărul iese la lumină ca untdelemnul la suprafaţa apei şi că, indiferent ce facem sau orice decizie luăm, trebuie să suportăm nişte consecinţe.

Dorina Chiriac (Sana) şi Andi Vasluianu (Bebe) au câştigat premiul Festivalului Dramaturgiei Româneşti în octombrie 2008 pentru rolurile pe care le interpretează în “Jocul de-a adevărul” jucat la Teatrul Metropolis. Şi credeţi-mă, n-au luat premiul degeaba.

A, şi dacă vreţi să aflaţi ce-i cu pinguinul, mergeţi la spectacol.

Iar acum reproşul, evident la adresa fumatului în spaţiul public numit teatru. La finalul piesei, Dorina Chiriac îşi aprinde o ţigară. Fumează, dar actul în sine nu are niciun rost şi putea foarte bine să fie înlocuit cu orice altceva. Spuneam aici că nu vom mai aplauda piesele în care se fumează, indiferent cât de bine joacă actorii. Ne-am ţinut de cuvânt şi o vom face în continuare.