Un lucru este cert: Spectatorul condamnat la moarte de la Teatrul Metropolis nu se termină odată ce-ai ieşit din sală. Fapt confirmat, de altfel, chiar de regizoarea Gina Lazăr, unul dintre martorii din proces. Proces am spus? Proces este. În toată regula: cu avocaţi – al apărării şi al acuzării (procuror), cu grefier, cu judecător şi cu mulţi, foarte mulţi martori. Vreo 200. Drept este că nu ajungi să înţelegi ce delict face obiectul acestui proces, dar ce este de înţeles în justiţia din România?!
Intră onorata instanţă, te ridici în picioare. Te aşezi şi primul martor citat este adus în scenă. Tanti Coca (versiunea pet, pentru cei care au dificultăţi în a-i pronunţa numele de botez, Wilhelmina) este cea care rupe biletele. Nu poate identifica faţa acuzatului pentru simplul motiv că ea se uită la bilete, nu la feţele celor care vin la teatru. Urmează, într-o ordine coborâtă probabil din CAEN, garderobiera. O adevărată doamnă după-vorbă-după-port, care visează să treacă de la pardesu şi umbrelă direct pe scenă, în lumina reflectoarelor. De data asta i-a ieşit, cel puţin aşa deduci din hohotele nereţinute ale spectatorilor, ameninţaţi de judecător (Adrian Rădulescu) cu evacuarea sălii. Mai este citată doamna Gudrun, nemţoaica ce i-a servit pe martori cu suc şi cafea în pauza de 6 minute şi 37 de secunde şi care ştie “la fixen” cine-ce-a-băut. Ba chiar îţi face şi o clasificare pe interese (suc, cafea, suc şi cafea, nici suc-nici cafea) a spectatorilor. Nu lipsesc proiecţiile, spre o mai clară edificare. La bară mai sunt aduşi regizoarea şi autorul (ei, nu, n-a venit Matei Vişniec în persoană, fiţi pe pace), după care urmează martorii. Adicătelea, spectatorii.
Aceştia au fost aleşi la întâmplare, dar – nu ştiu cum se face – de data asta parcă au fost în sală oameni unul şi unul, două prezenţe – cea a unui ofiţer şi cea a unui psiholog fiind… coincidenţă?! Mai crede cineva în coincidenţe? Şi totuşi… a fost pură coincidenţă, spre uimirea, spre uimirea, da… chiar spre uimirea actorilor. Luaţi şi ei ca din oală… sau pe nepregătite…
Unii ar spune că Spectatorul condamnat la moarte este un experiment. Amuzant de-a dreptul pe alocuri (mai ales în prima parte), plin de bâlbe în cea de-a doua parte, trist la final, deosebit de interesant dacă publicul din sală vrea să se implice. Un detaliu care poate scăpa unui ochi versat este acela că toate scaunele poartă numărul 102. Deci toţi cei prezenţi sunt egali atât în drepturi, cât şi în importanţă. Cel puţin în teorie. Pentru că practica din spectacol ne demonstrează că un actor (Vlad Corbeanu) poate pune eticheta de “paţachină” unei domnişoare care şi-a adus prietenul la teatru la doar o lună de când s-au cunoscut. Bărbatul, vizibil iritat, s-a abţinut cu greu să i se adreseze politicos “avocatului” de ocazie. De ofiţer nu prea s-a atins actorul nostru care, odată ajuns la psiholog s-a crezut atât de stăpân pe sine încât a reuşit să convingă audienţa că improvizaţia este pentru el doar un termen în dicţionarul de specialitate.
În Spectatorul condamnat la moarte participarea publicului este mai importantă decât pare şi îi poate pune – iată – pe actori în situaţii dificile. Dacă aceştia nu sunt suficient de bine pregătiţi, nu vor reuşi în veci să iasă din tipare şi în loc să impresioneze cel puţin un spectator, vor reuşi să umple de dispreţ un rând întreg. Vorba americanului: be careful what you wish for (ai grijă ce-ţi doreşti).
Sursa fotografiilor: Teatrul Metropolis. Imagini din spectacol aici.
14 raspunsuri pana in prezent ↓
1 cristi // Feb 12, 2009 at 6:01 pm
pacat ca cei care se cred critici de teatru nu au si o minima cultura in domeniu…poate daca ar fi citit piesa, ne-ar fi scutit de comentariile seci si fara substanta, expuse intr-un limbaj de lemn care intriga si pe cel mai necunoscator spectator.
Poate ar trebui sa-l traga de guler pe autor ca a indraznit sa foloseasca cuvantul “patachina”, sau poate ca ar trebui mai bine sa caute in DEX semnificatia acestui cuvant. Ca sa te scutesc de aprige cautari, iti dau o mana de ajutor (dictionar on line). Dar nu uita ca aici e vorba de arta, iar cuvintele, de cele mai multe ori, capata sensuri diferite fata de vorbirea comuna, asa ca ai face bine sa citesti printre randuri pentru a intelege ce a vrut autorul sa sugereze folosind cuvantul patachina. In rest nu am ce sa-ti mai spun – nu ai inteles nimic din piesa (probabil te-a preocupat mai mult “patachina” si prietenul ofensat). Data viitoare ar trebui sa mergi la o inghetata sau la o pizza, ca sa lasi locul liber celor care apreciaza cu adevarat teatrul si semnificatia unei piese de teatru.
2 hailateatru // Feb 12, 2009 at 6:19 pm
Cristi, multumesc pentru trimiterea la Dex. Iata unele definitii: “epitet injurios pentru o femeie vulgara, strident imbracata, cu purtari necuviincioase”; “prostituata, tarfa”; “femeie desfranata”.
Nu stiu ce a vrut sa sugereze Matei Visniec printre randuri, poti sa explici tu te rog? Sper ca nu este vorba de “arbustul cu ramuri ascendente care se intrebuinteaza in scopuri industriale si medicinale”…
Si ai dreptate, ce frumoase ar fi teatrele daca toate lumea s-ar duce la inghetata si la pizza, nu-i asa?!
3 cristi // Feb 12, 2009 at 6:40 pm
Rusinica, Rusinica !!! Domnul psiholog s-a ofensat…. Ah, pentru cei care nu si-au dat seama, cel care ne-a intrigat cu articolul de mai sus nu este nimeni altul decat domnul psiholog, urcat pe scena si umilit de catre tanarul actor Vlad Corbeanu !!! Domnul psiholog care impartea carti de vizita actorilor si care, desi sustinea ca merge la teatru de 4-5 ori pe saptamana, nu a putut sa-si aminteasca numele a trei actori sau trei piese de la Teatrul de comedie, pe care spunea ca il frecventeaza. Ne bucuram ca v-a revenit memoria, si deduc ca v-a impresionat jocul tinerilor actori din piesa Spectatorul condamnat la moarte, de vreme ce v-ati amintit intreaga distributie!
Tehnica folosita (a arata cu degetul la ce-au patit altii – “patachina ” si prietenul ei ) v-au dat de gol; insa pentru un fin psiholog cum va credeti, metoda este de gradinita. Ramaneti mai departe la inghetata si pizza…
4 Teo // Feb 12, 2009 at 6:44 pm
Iubesc limba romana deoarece cuvintele au o larga paleta de sensuri cate odata mult mai larga decat cea din dex , insa un psiholog dupa cum ati sustinut cu mandrie pe scena ca sunteti ar trebui sa cunoasteti lucrul acesta(altfel cum ati mai intelege pacientii?). In ceea ce priveste piesa , sunt convins ca dupa momentul penibil de pe scena la care am ras copios toti ati fost prea preocupat cu cautarea unui nume de piesa de teatru in telefonul mobil astfel nemaireusind a fi atent la cele petrecute acolo. Amuzant articolul avand in vedere caci pe scena va parasise inspiratia de care ati dat dovada in mica razbunare ca la gradinita.
5 mihaela // Feb 12, 2009 at 6:58 pm
recunosc ca pe scena m-ati amuzat teribil, dar acum ma dezgustati. Aveti macar decenta sa va semnati cand faceti asemenea comentarii si spuneti tuturor ca sunteti cel care s-a facut de ras pe scena si simte nevoie sa se razbun e sub pavaza anonimatului… Halal psiholog!
6 florin // Feb 12, 2009 at 7:01 pm
Ha, ha ,ha!!!!!!!!!!!!!!!! Fratilor sa-i interziceti sa mai intre intr-o sala de teatru. Esti un incult, draga domnule. Apropo – replica era – v-am facut patachina ? Cu totii suntem niste patachine …”
7 cristian // Feb 12, 2009 at 7:03 pm
Ca sa-l intelegi pe Visniec iti trebuie un minim de cultura. Daca nu o ai, mai bine nu te hazarda sa faci comentarii. Stai acasa, sau aprofundeaza psihologia (it sucks!)
8 hailateatru // Feb 12, 2009 at 8:16 pm
Cristi, Teo, Mihaela, Florin: in primul rand va felicit pentru ca ati reusit sa va uniti fortele intr-un demers comun. Este un lucru rar in ziua de astazi, deci cu atat mai mult de apreciat. Din pacate, suferinta voastra este indreptata in directia gresita, pentru ca articolul pe care il cititi sau il citati nu are nimic de-a face cu persoana pe care o acuzati, chiar o jigniti cu atata… cititi va rog printre randuri.
Daca sunteti actori sau aspirati sa profesati aceasta meserie, prin comentariile pe care le faceti reusiti sa va dezonorati colegii de breasla, fosti sau actuali. Iata cum voi insiva nu faceti altceva decat sa-i indepartati de scena exact pe cei care doriti sa va aduleze.
Daca sunteti prieteni ai actorilor, ii necinstiti si nu meritati sa le stati prin preajma.
Refuz sa cred, totusi, ca sunteti oameni de cultura. O astfel de persoana nici macar nu gandeste, daramite sa se exprime asa cum o faceti voi.
9 vasile // Feb 13, 2009 at 12:01 am
Domnule haidemlateatru, va citesc cu placere si cam de pe la inceput, desi rareori sunt de acord cu dumneavoastra – gusturi… nu e relevant acum.
Piesa in discutie nu m-a surprins prea placut (admit ca n-am gasit textul original, deci nu ma pot raporta la “cum ar fi putut sa fie”), portiunea de improvizatie/dialog cu publicul putea fi haioasa daca nu era asa grabita si “fuşerita” – si pentru ca pe asta se concentreaza nota din blog, zic si eu:
- acuma penibil n-ati fost, sigur in propria bucatarie, c-o cafea (si-o tigara) v-ati fi amintit piesele vazute (si-n ordine) si actorii; tema cu fumatul mi se pare o prostioara (speram ca raspunsul lui Dan Musetoiu de pe blog sa fie suficient); incantator de sincere motivatiile prezentei dvs pe scena. Dupa cum acum cu siguranta nu v-amintiti ce-ati spus sau facut acolo, ca asa-i cu emotia si hormonii
- mi-amintesc de-o domnisoara care a formulat inteligent si rabdator o intrebare despre natura acuzatiei, la care i s-a raspuns cumva, ca si cum n-ar fi meritat un raspuns
- ofiterul – din pacate nu am prins vreun sens din momentul acela, da’ ma bucur ca merg ofiterii la teatru
- raspunsul tanarului din pereche care, rugat sa prezinte un monolog sau o poezie, a admis ca nu stie, dar stie “sa critice Romania” mi s-a parut minunat si lasat neobservat – semn ca actorul nu se concetra pe continutul dialogului ci pe durata lui – da-i actor, n-o fi musai sa le stie pe toate…
Per total, desi nu am gasit dialogul insultator, mi-a parut superficial si inconfortabil. Intr-un fel cativa oameni care venisera doar sa asiste la ceva din intunericul salii, au admis sa se dezbrace cateva minute in public si n-am apucat sa ne bucuram de cum sunt ei.
Si ma intreb daca, prea multa interactiune cu publicul nu cumva atenueaza din taisurile piesei – sigur multa lume a plecat de la spectacol comentand nu spectacolul (sau piesa), ci spectatorii.
Si-asa, ca notita marginala – comentariul meu nu-si propune sa va apere sau sa va faca sa va simtiti bine, ci se refera strict la ce-am vazut eu in acel spectacol, acelasi pe care l-ati vazut si dvs.
10 hailateatru // Feb 13, 2009 at 9:49 am
Domnule Vasile, in primul rand, sa punem lucrurile in ordine: eu nu sunt barbat. Sunt femeie si va las pe dvs sa alegeti formula de adresare.
In al doilea rand, eu nu am urcat pe scena. M-am autoprotejat “de emotii si hormoni” pentru ca sunt la curent cu experienta domnului Penescu (Liternet) legata de o alta piesa a domnului Visniec. Aceea care s-a incheiat cu scuze publice din partea directorului Teatrului National, domnul Caramitru.
Apoi, sunt perfect de acord cu dumneavoastra ca franchetea, in loc sa fie apreciata, este sanctionata. Dar sunt tarele societatii in care traim si la care trebuie – nu-i asa? – sa ne adaptam.
Demersul acestui site referitor la fumatul pe scena – sustinut sau nu – poate fi considerat oricum, de catre oricine. Dar este o reactie la ceva, este o parere exprimata cu calm si sustinuta asertiv, nu agresiv. Nu ma mira defel ca atunci cand s-a discutat acest subiect, atat cat a fost el pe tapet, singurii care s-au amuzat sincer au fost Florin Piersic jr si doamna de langa el (imi cer scuze, dar nu i-am vazut chipul).
In ceea ce priveste scenariul piesei la care ne referim cu totii, stiti probabil la fel de bine ca mine ca el este greu de obtinut de “spectator”. Mai putin in cazul in care a fost publicat. Ii voi scrie, insa, domnului Visniec pentru ca sunt sincer curioasa daca termenul “patachina” folosit la adresa spectatoarei (atentie, eram deja in partea de improvizatie!) este cu adevarat in scenariu. Va tin la curent.
11 razvan // Feb 16, 2009 at 2:46 pm
Incep aceste rinduri prin a-mi cere scuze initiatoarei hailateatru pentru ca a fost pusa intr-o postura nemeritata si recunosc ca ma incearca un sentiment de vinovatie pentru ca am dat fara voie nastere unei noi forme de canibalism.
Este adevarat ca mesajul cu interzicerea fumatului pe scena nu-mi apartine. L-am preluat, insa, pentru ca sustin cu tarie ca toti oamenii sunt egali in fata legii. Am avut asteptari mari legate de acest subiect si as fi preferat sa obtin un raspuns mai elaborat din partea actorilor prezenti, nu doar acela care mi-a fost servit: “asa e-n viata”. Pai daca asa e-n viata si actorii redau pe scandura realitatea, atunci de ce nu vedem si un viol in toata regula sau un omor sau o bataie care sa se termine macar cu o spitalizare. Am gasit pe net in schimb un articol despre un actor din Austria, daca nu ma insel, care a fost victima unei farse. Acestuia i-a fost schimbat cutitul din recuzita cu unul adevarat si a sfarsit cu gitul taiat. Povestea nu e una inventata, ea fiind disponibila la
http://news.sky.com/skynews/Home/World-News/Actor-Slashes-His-Own-Neck-With-Knife-By-Mistake-On-Stage-Accident-After-Prop-Mix-Up-In-Austria/Article/200812215176524?lpos=World_News_First_Home_Article_Teaser_Region_7&lid=ARTICLE_15176524_Actor_Slashes_His_Own_Neck_With_Knife_By_Mistake%3A_On_Stage_Accident_After_Prop_Mix-Up_In_Austria .
Cand merg la teatru, nu-mi propun sa analizez pe nimeni, ci doar sa petrec un timp de calitate in compania unor profesionisti. Actorii, este drept, au si ei zile mai bune sau mai putin bune, au parte de texte care li se potrivesc sau nu, insa nu voi fi niciodata de acord cu jignirea spectatorului, dupa cum nu sunt de acord nici cu lipsa de bun simt a unora care fosnesc tot felul de pungi cu mincare “sanatoasa”, culmea, cumparata din holul teatrului. Sau cu telefoanele uitate deschise. Sau cu intirzierea la spectacol…
Vasile, imi aduc aminte tot ce-am facut si am spus pe scena, dupa cum imi amintesc si ce s-a petrecut in sala, pe toata durata spectacolului. Se pare ca nimeni nu a auzit totusi sau considera ca nefiind importanta si remarca adresata de catre avocatul apararii (nu-mi aduc aminte numele actorului J) tanarului cu parul lung de pe mijlocul rindului 7 caruia la un moment dat i se cerea sa se poarte ca un barbat si nu dupa cum arata. Atunci cand merg la teatru ma astept ca actorii sa dea dovada bun simt si sa nu jigneasca pe nimeni. Dar iarasi este vorba de asteptari.
Cand am dat curs invitatiei de a urca pe scena nu ma gindeam ca voi da nastere la o astfel de reactie. Acum imi privesc semenii care arunca cuvinte in stanga si-n dreapta fara ca macar sa-si indrepte sagetile catre cel incriminat si fara ca macar sa-si ceara scuze atunci cand constata ca si-au gresit tinta. Dar e vorba doar de asteptari.
Oricum, nu mi-am propus sa fac cine stie ce experiment psihologic, ci doar sa punctez doua lucruri pentru ca piesa permitea lucrul acesta: pe primul il cunoasteti deja. Cel de-al doilea era: cum reusesc actorii sa iasa din rol dupa reprezentatie? Ma asteptam sa am un partener de dialog care sa nu gandeasca in clisee (“Se castiga bine din meseria de psiholog? Totusi, cat castigati?”) Ma asteptam la cel putin la o intrebare de genul “Sanatatea mentala este importanta? Are lumea nevoie de psiholog? Ce sanse de recuperare sunt? Ce pot face artistii pentru a-si depasi starea emotiva in momentul aparitiei lor in fata publicului (trac)? Ce pot sa fac intr-o situatie…?”
Dar iar e vorba de asteptari.
Intotdeauna este vorba de asteptarile pe care le avem unii de la ceilalti. Atunci cand acestea nu ne sunt satisfacute si inainte de a ne arunca veninul, am putea cugeta pret de cateva clipe la ce inseamna si cum il vor afecta pe celalalt frustrarile noastre.
12 si eu // Feb 17, 2009 at 12:27 am
domnule care sunteti defapt o doamna(sau …nu * trimitere la prima postare), termenul de patachina apare in textul lui Visniec si nu trebuie luat ca pe o ofensa. plus ca nu sunt atat de sigur ca a-ti stii dv unde s-a facut improvizatie si unde nu…….eu va rog sa lasati comenatriile astea de orgoliu si de *mandrii lezate si mai mergeti inca odata la piesa asta sa va convingeti daca “aia a fost improvizatie”…
13 vasile // Feb 17, 2009 at 1:22 am
Va cer iertare doamna, care ma gazduiti cu vorbe, pentru a nu fi retinut sau remarcat ca sunteti o doamna (nu stiu daca e suficienta scuza ca internetul e un mediu impersonal).
Sunt in oarecare masura de acord ca specatorul nu ar trebui jignit (si nu pentru ca el e platitor de bilet, ci faptul ca asistenta sau participarea lui se intampla cel mai adesea cu inima deschisa si cu bucurie sau emotie). Dar spectatorul poate fi, cred eu, provocat in mod inteligent si subtil. Ceea ce n-as spune ca s-a intamplat in cazul discutat, desi colaborarea publicului mi-a parut a fi deschisa si-ar fi meritat pretuita si speculata, repet, inteligent.
De pilda, pe Razvan l-as fi intrebat poate daca crede ca experimentul e real sau jucat?, sau daca arata plauzibil?, sau daca 200 de oameni din public pot fi manipulati prin teatru?, sau pot fi speriati, timorati, jigniti si asta va duce la rezultate convingatoare?, sau despre ce s-o fi intampland in mintea unui acuzator public (care o fi cel mai ingaduitor om din lume altminteri) sau in mintea aparatorului unui criminal (care stie detaliile crimei, dar e pus in situatia de a-si apara clientul). Posibilitatile sunt minunate, dar momentul a fost irosit.
Eu nu m-as intreba pana la urma decat daca momentul cu pricina a fost sau n-a fost teatru.
Cu scuze, inca o data, dar si cu bucuria ca discutia asta se intampla.
14 hailateatru // Feb 17, 2009 at 1:21 pm
Domnule Vasile, scuzele sunt acceptate. Eu sunt de parere ca nicio persoana nu trebuie jignita, indiferent de locul sau in sala de spectacol sau in societate.
Lucru care nu pare sa fie inteles sau acceptat, dupa cum vedeti, de multi spectatori. De fapt, de unul singur, cu identitati multiple. Iar aici ma adresez acelei persoane care, sub nume diferite – traiasca Internetul si facilitatile pe care ti le ofera! – si-a golit tolba de sageti in ograda mea.
Daca ceea ce s-a intamplat in partea de improvizatie (de unde stiu? sa-l numim exercitiu.) tine de regizoare, actorul nefacand altceva decat respectand cu strictete indicatiile acesteia, atunci jos palaria, domnule Corbeanu. Conform codului deontologic international al actorului (pentru ca un astfel de document nu exista in Romania), v-ati achitat cu succes de sarcina.
Persista intrebarea: au fost indicatiile regizoarei sau a fost aportul direct al actorului? Raspunsul, ca si textul de altfel, este in mainile lor.
Domnule Vasile, aveti o invitatie deschisa la un ceai. Putem stabili detaliile pe email, daca sunteti de acord.
Leave a Comment