Hai la teatru

The army made Eugene a man, but Daisy gave him basic training! Este fraza folosită de Internet Movie Database pentru a prezenta filmul Biloxi Blues (1988). Textul este semi-autobiografia lui Neil Simon şi redă, prin intermediul jurnalului ţinut de personajul principal, Eugene Morris Jerome, viaţa din armată a unui grup de recruţi în vârstă de 20 de ani, înrolaţi în armata americană şi trimişi, înaintea celui de-al doilea război mondial, la baza militară Biloxi, statul Mississippi, pentru pregătirea de bază. Ca amănunte colaterale, industria americană de film este legată de Biloxi prin Jessica Alba şi Eric Roberts, iar numele real al bazei de pregătire este astăzi Keesler Field (Keesler Air Force Base în timpul celui de-al doilea război mondial).

Biloxi Blues se joacă în prezent la Teatrul de Comedie, dar şi la Studioul Casandra al UNATC de către studenţii la teatru. Eu mă voi referi acum la studenţi pe care, de data asta, nu prea am cum să-i laud. Spectacolul este, în general, plăcut. Muzica te obligă să baţi ritmul din picior, ba chiar să mai fredonezi câte-un vers în timp ce se schimbă decorul. Răcanii sunt evident haioşi şi neinstruiţi, doar că rămân aşa (neinstruiţi) până la finalul piesei. Lucru neaşteptat pentru că – cel puţin teoretic – pănă la final ar fi trebuit să se lipească de recruţi ceva armată. Comenzile sunt exagerat de ţipate, iar executarea la timp a ordinului pare să fie o utopie. Nici la capitolul condiţie fizică nu excelează soldaţii noştri, gâfâitul făcându-i să icnească după numai cinci abdomene sau flotări.

Publicul izbucneşte în râs de foarte multe ori – meritul textului – şi pare să fie la fel de neinstruit, din punct de vedere strict militar vorbind, ca şi actorii. Cei doi-trei taţi din sală, cătane experimentate, mai dau din cap când şi când, semn că băietanului de pe scenă i-ar fi prins bine o documentare mai aprofundată. Asta ca să nu amintesc din nou de consultantul de specialitate, pentru că veţi spune că am o fixaţie. Mai sunt şi alţii, pare-se: citiţi cu atenţie caietul program al Casei Zoikăi şi veţi vedea că Alexandru Tocilescu a apelat la astfel de experţi. O fi ştiind el de ce.

Biloxi Blues-ul de la UNATC este de o mie de ori mai bun decât multe filme din oraş, dar este de o sută de ori mai slab decât filmul omonim şi mult mai slab decât BB-ul de la Comedie. Şi asta doar pentru că, din motive care ne scapă, au fost eliminate din scenariu detalii importante care ar fi dat greutate spectacolului. Termin, însă, prin a aminti numele actorilor care mi-au plăcut cel mai mult: Dragoş Dumitru (Epstein) şi Valentin Paraschiv (Wykovsky).