Hai la teatru

Follow on Twitter
Hai la teatru header image 2

Despre dependenţă, în trepte

March 18th, 2009 · 1 Comment

Dependenţa – sau starea de intoxicaţie cronică rezultată din absorbţia repetată a unei substanţe (drog, medicament, alcool etc) şi care se manifestă prin nevoia repetată de a continua consumul – era, în urmă cu 20 de ani, un termen aproape interzis. Astăzi nu numai că ştim cu toţii ce înseamnă, dar sunt din ce în ce mai multe persoane care suferă de un fel sau altul de dependenţă. Pe fumători îi vedem la tot pasul, cei care consumă droguri sunt aproape nelipsiţi din camera de gardă a spitalelor de urgenţă, dar despre alcoolici nu prea ştim mare lucru. Despre dramele din viaţa lor – nici atât. Mulţi dintre alcoolici se ascund sau, mai bine spus, îşi ascund atât suferinţa, cât şi licoarea. Tocmai de aceea nici măcar apropiaţii nu află decât târziu, foarte târziu, de dependenţă.

Vestea bună este că aceasta se vindecă. Există planuri terapeutice în 12 paşi care se pot întinde, în funcţie de momentul în care a fost depistată dependenţa, pe luni sau ani de zile. Nu este uşor, nu este ieftin, dar dacă pui în balanţă costurile produse de dependenţă (morale şi materiale) şi câştigul (recupererea sănătăţii şi, uneori, a vieţii) efortul nu ar mai fi chiar atât de mare.

În cazul în care vă întrebaţi ce caută aceste informaţii pe site-ul de faţă, aflaţi că în oraş, mai precis la Studioul Casandra (sala Ileana Berlogea a UNATC) se joacă o piesă excelentă. Se numeşte Treapta a noua, este interpretată de patru actriţe deosebit de talentate şi ilustrează suferinţa dependentului de alcool şi a celor din jurul său. Atenţie: este vorba despre femei! Vă recomand din tot sufletul piesa, pentru că are de toate: o interpretare excepţională, un subiect de mare actualitate (în vremuri de criză, consumul de substanţe este în creştere) şi transmite o emoţie care depăşeşte subiectul. Trauma dependenţilor este cam aceeaşi, indiferent de substanţa pe care o consumă. Iar la noi, din păcate, locurile în care să se vindece nu sunt foarte numeroase, ba mai ducem lipsă şi de specialişti.

Joana (Valentina Zaharia) a ajuns cu planul terapeutic la treapa a noua. Conform normelor, asta presupune că trebuie să-şi ceară scuze fără a produce vreo suferinţă celor cărora le va cere iertare. Are întocmită o listă de persoane, iar în fruntea acesteia se află Melissa (Iolanda Covaci), fiica sa. Momentul cade în preajma zilei de naştere a Melissei, dar vine după o absenţă a mamei din viaţa copilului de şase ani. Asişti la pregătirile Joanei de dinaintea revederii, la discuţiile ei cu Eleanor (Patricia Karona), vecina de apartament, colega de la AA (alcoolicii anonimi) şi de-acum prietena ei, la repetarea “discursului” pregătit şi învăţat pe de rost.

Întrevederea dintre mamă şi fiică decurge, în aparenţă, în limite normale. Mama îşi înfrânge încet emoţiile pe care Melissa le acceptă cu o falsă indulgenţă. Falsă pentru că în sufletul ei bătălia dintre reproş şi curtoazie este mai dură decât luptele din cel de-al doilea război mondial. Orice ofertă (apă, suc, desert) a mamei este respinsă cu politeţe şi cu explicaţii fabricate nu de Mellisa, ci de mama vitregă, persoană pe care deşi copilul o detestă, o aduce în discuţie tocmai pentru a suci cuţitul în rană.

Durerea copilului părăsit de o mamă pe care a cules-o nopţile de prin baruri, pe care a spălat-o de vomă săptămâni la rând, pe care nu a putut-o vizita în spital din cauza interdicţiilor tatălui, pe care a refuzat să o creadă nebună, pe care a iubit-o, dar pe care n-a putut s-o vadă timp de şase ani este uriaşă. Condiţiile au fost impuse chiar de Joana care, odată ieşită de la detox, a decis să lase totul în urmă – totul însemnând şi copilul – şi să înceapă o viaţă complet nouă. Un sacrificiu pe care nu oricine îl poate face.

Atunci când tensiunea se acumulează este bine să intervină o terţă persoană, iar Eleanor o face cu blândeţe şi cu tact. Ea este şi cea care-i explică Melissei ce presupune vindecarea şi, în cazul de faţă, treapta a noua. Deşi Melissa este interesată, firesc pentru o adolescentă, doar de problemele ei, descoperă la Eleanor o tristeţe despre care vrea să ştie mai multe. Şi aşa află că şi Eleanor a fost dependentă de alcool, din care cauză fetiţa ei s-a născut deja dependentă, pentru ca în câteva ore să piardă lupta cu viaţa din cauza sevrajului. Aşa că singurul loc în care se poate duce acum să-şi ceară iertare este cimitirul, unde îşi doarme somnul veşnic soţul alături de fetiţa lor.

Şirul suferinţelor este întrerupt de Tracy (Monica Săndulescu), o puştoaică sărită de pe fix care participă la şedinţele AA doar pentru Joana şi pentru afecţiunea pe care speră să o găsească. Un moment gândit ca o pauză, dar care amplifică emoţiile publicului de la finalul piesei.

Pe parcursul terapiei, dependenţii pot avea recăderi. Chiar dacă este de neînţeles, este un lucru absolut firesc. În cazul de faţă… aştept să spună cei care au văzut piesa, pentru că finalul ei nu este la Casandra, ci pe dinafara sălii de spectacol.

Tags: casandra

1 raspuns pana in prezent ↓

  • 1 ionut // Aug 5, 2013 at 4:04 pm

    felicitari, o piesa foarte buna cu niste actori foarte priceputi, m-a lasat fara cuvinte si lacrimi in ochi. cum as putea sa mai vad o data piesa,nu mai sunt in tara ,dar un site sau ceva .multumim pentru felul cum ati jucat piesa .sunteti foarte buni in ceea ce faceti.bravooooooooooooooo

Leave a Comment