Am avut pentru Olga Tudorache o admiraţie deosebită. Este adevărat, nu se compară cu cea a Anei Maria Bamberger, medic full time şi dramaturg part time, care scrie aproape exclusiv piese care să fie jucate de doamna T. În cazul meu a fost vorba despre acel tip de respect mut, dar profund, faţă de o persoană care a format clase întregi de studenţi – mulţi devenind actori cunoscuţi şi apreciaţi, faţă de o distanţă maiestuoasă şi de o asprime auto-cultivată.
Acesta a şi fost motivul pentru care am ţinut morţiş să văd trei piese în care joacă acum doamna Tudorache: Noiembrie, Peşte cu mazăre şi Portretul doamnei T. În această ordine. Deşi niciuna dintre primele două nu m-a impresionat în mod deosebit – motivele au fost expuse la timpul potrivit – nu am renunţat. Am vrut să merg până la capăt – sau poate până la început ?! – în speranţa că o voi regăsi-o pe undeva pe acea mare doamnă pe care am urmărit-o, admirat-o, respectat-o, aşteptat-o, aplaudat-o atâţia ani.
Nu ştiu ce lipseşte, nu ştiu ce este în plus, nu ştiu ce nu se potriveşte, dar totul pare lipsit de substanţă, de sentiment, de stare, deşi parcă în Portretul doamnei T, cel puţin atunci când am văzut piesa, emoţiile au ieşit puţin la suprafaţă. Prea scurt momentul.
Nu o să povestesc despre subiectul textului, găsiţi deja cronici numeroase pe net. O să spun doar – asumându-mi riscul de a isca din nou polemici, dar prin alte locuri, pentru că de data aceasta comentariile sunt închise – că a fost cea mai mare dintre cele trei dezamăgiri. Şi poate cea mai dureroasă, în pofida faptului că piesa este cea mai autobiografică dintre toate.
Într-o epocă bazată pe microtehnologie şi în care se poate sufla în cască, o sală pe jumătate plină a auzit mai mult replicile repetate ale sufleur-ului decât pe cele ale actorilor (Olga Tudorache şi Lucian Nuţă). Lacrimile marii doamne, izvorâte din discuţia avându-l ca subiect principal pe fiul său, nu au fost suficiente pentru a umple lipsa de conţinut şi de credibilitate a momentului.
Nu am regrete pentru că am amintiri. Buchete de Fluturi… fluturi, Să nu-ţi faci prăvălie cu scară, Răpirea fecioarelor, Răzbunarea haiducilor, Bietul Ioanide, Vlaicu Vodă, Surorile Boga sau Balanţa. Aşa vreau s-o văd, aşa vreau să mi-o amintesc, aşa vreau s-o respect, aşa vreau s-o aplaud pe Olga Tudorache.
