Hai la teatru

Sam Henry Kass. Vă spune ceva numele? Mda, parcă; ceva-ceva începe să tulbure liniştea circumvoluţiunilor noastre. Sau… nu?

OK, dar dacă aş spune “Seinfeld”? Ei? Rings any bell? Aşadar, Sam Henry Kass a lucrat la Seinfeld ca scenarist şi producător, iar fanii filmului, ai actorilor, ai textului, ai intrărilor neaşteptate ale lui Cosmo (Kramer) şi ai râsului nebun al Elaine-i au toate motivele să meargă la Teatrul Metropolis pentru a vedea spectacolul Zaruri şi cărţi (Dice and cards). Scenariul este scris de Sam Henry Kass, iar traducerea, regia şi unul dintre cele două roluri (patronul) îi aparţin lui Florin Piersic jr.

Scenografia îţi dă oarecum senzaţia că vei urmări Men in Black – fundalul este negru, cele două scaune şi masa sunt aproape negre, iar costumele cu o tăietură impecabilă ale celor două personaje sunt şi ele negre. Singurele (trei) pete de culoare sunt ceaşca de cafea de pe masă, cutia de juice a patronului, iar pe a treia o veţi descoperi spre finalul piesei.

Dialogul este aproape desprins din absurdistan. Este o comunicare între surzi (un patron de cazino şi angajatul său), din care fiecare înţelege ce vrea şi reţine ce-i convine. Un canal de comunicare care se blochează exact în momentele cheie pentru că regulile procesului de decodificare nu au fost explicitate. Ritchie (Petre Fumuru), al cărui rol i se potriveşte ca o mănuşă, este angajatul tâmp care reuşeşte chiar şi atunci când tace să aşeze pe faţa spectatorilor un zâmbet larg, umplându-le totodată cavitatea toracică de un râs nestăvilit.

Totul se învârte în jurul necesităţii de a schimba regulat zarurile şi cărţile cu care joacă clienţii obişnuiţi ai localului. Patronul a cumpărat – ca orice om calculat şi care-şi construieşte investiţia pe termen lung – cutii întregi de pachete de cărţi sau de zaruri. Pentru a preveni orice fraudă, instrumentele de joc ar trebui schimbate la intervale clare de timp (30 sau 15 minute), astfel încât împătimiţii jocului să nu se obişnuiască nici cu ricoşeul zarurilor, nici cu semnele particulare ale cărţilor. Lefegiul, pe de altă parte, are alte treburi (muzica-i pasiunea sa), iar mintea lui e oriunde în altă parte, numai la protejarea interesului firmei nu. “Ce e viaţa, dacă nu o alegere continuă? Bine – rău, bine – rău”, îşi motivează el deciziile ieşite din orice normă. “Eu cred că…” este un răspuns greşit în opinia patronului, care tabără asupra bietului om cu o furtună de sudălmi şi de ocări. Slujbaşul tace şi înghite, până într-un punct, când explodează. Apoi, liniştit şi cu excesul de adrenalină consumat, îi spune senin patronului “Eu sunt tare ca fierul. Tot ce-a fost am uitat.”

Finalul este unul de excepţie şi îi aparţine exclusiv lui Fumuru. Nu îl pierdeţi şi urmăriţi-i fiecare mişcare. Vă spuneam că pasiunea lui Ritchie e muzica? Voila, aveţi dovada.

Colaborarea dintre Piersic jr şi Petre Cătălin Fumuru (cel de-al doilea personaj) este relativ îndelungată. Ei au mai lucrat împreună la piesa Totul despre Al (2003) jucată la Teatrul Luni, la filmul independent Fix Alert (2003-2005) şi la proiectul Zaruri şi cărţi, piesă care s-a mai jucat în 2001 la Teatrul Luni, în 2006 la Yellow Club, iar anul trecut la Green Hours.

Despre Zaruri şi cărţi, Florin Piersic jr spune: Nu este genul de piesă de la care spectatorul pleacă frustrat şi chinuit de întrebări existenţiale; este o comedie de situaţie, scrisă genial.