Hai la teatru

“În seara zile de sâmbătă, 11 aprilie, în jurul orei 18:30, ne deplasam cu autoturismul marca/seria înspre UNATC pentru a viziona piesa Chinezi, de Michael Frayn.”

După peripeţiile care au precedat spectacolul (am scăpat la mustaţă să ne lovească din spate o domnişoară într-o Dacie albastră) şi mai ales după ce inevitabilul s-a produs (accident rutier minor, tot din spate, dar Mercedes. Hehe!), doar aşa puteam începe cronica. De fapt, cam aşa ne gândeam să formulăm şi procesul verbal, dar lipsa de umor a poliţiştilor de la rutieră (cauzată de turele prelungite, de durerile de cap, de stres şi de alte asemenea cazne la care sunt supuşi oamenii în uniformă) ne-a determinat să alegem o variantă mai puţin formală.

Aşa că revenim la Chinezii noştri, adică englezi (Chinamen sau Look-Alikes), mai precis doi români, studenţi la teatru: Sabina Iaschevici şi Felix Dumitrescu. Piesa într-un act, prima publicată de Frayn, este mai degrabă o glumă (unii o numesc farsă), detaliile cele mai importante, picante chiar, petrecându-se în culise. Şi asta pentru că ce doi joacă nu mai puţin de 3 – chiar 4 – roluri fiecare, ceea ce presupune o viteză şi un ritm al schimbării (costumelor, comportamentului, discursului) mai ceva ca în Formula 1.

Acţiunea se ţese în jurul cinei oferite de cuplul nostru unui grup de prieteni, toţi semănând în proporţie destul de mare între ei – de unde şi numele piesei. Soţul are o problemă cu reţinerea numelor porprii, dar ea pare minoră în comparaţie cu marea gafă: invitarea la cină a lui Barney, care tocmai s-a despărţit de consoarta lui, aceasta urmând să onoreze invitaţia alături de “zgâmboiul” Alex. Marea provocare, ca să cităm din clasicii în viaţă, este ca Alex, Barney şi doamna celor doi să nu se întâlnească pe parcursul mesei.

Iaschevici şi Dumitrescu joacă bine, sunt haioşi foc şi au o bună condiţie fizică (esenţială în nebunia de pe scenă). Piesa place diferit în funcţie de grupa de vârstă a spectatorilor – în mod cert adolescenţii şi cei de până-n 25 de ani o vor savura din plin, pe când grupele a doua şi a treia de vârstă se vor amuza meditativ.

Documentându-ne pentru articolul de faţă, am aflat că un teatru american (New York Deaf Theater) a montat piesa britanicului Frayn în limbajul semnelor. Oare când o să vedem la UNATC un spectacol regizat special pentru surdo-muţi?