Hai la teatru

Flori? Mda, a venit primăvara, deci este mai simplu. Dar aici discutăm despre o conjunctură diferită, iar din această perspectivă florile se oferă fetei dragi “poate după vreun an sau doi, aşa…“.

Filme? Doar atât cât poţi să prinzi dintr-o telenovelă în timp ce soţul chinuie telecomanda televizorului în căutarea meciului perfect.

Fete sau băieţi? Şi, şi. Două şi doi. Două cupluri. Nu au nume, nu se strigă şi nu întâmplător. Îi poate chema oricum: ca pe mine, ca pe tine, ca pe noi, ca pe voi. “Ei” sunt oricare dintre noi.

Lăsând astenia de primăvară deoparte, m-am pus a vă povesti despre noua premieră de la Teatrul Act, “Flori, filme, fete sau băieţi”. Textul este scris de Mimi Brănescu, regia îi aparţine lui Vlad Massaci, iar în cele patru roluri au fost distribuite/distribuiţi Sorin Poamă, Mirela Oprişor, Andrei Mateiu şi Simona Cuciurianu.

Piesa începe cu sfârşitul relaţiei fiecăruia dintre cele două cupluri: momentul adevărului frust, ieşirea din perioada oarbă, clipa în care vezi numai defectele celui sau celei alături de care ţi-ai (pe)trecut prospeţimea sufletească şi trupească. După numai câteva replici, rostite de fiecare sex în parte, eşti trimis în trecut, acolo unde s-a copt povestea lor.

Ei se pregătesc de agăţat, ele se sulemenesc pentru a fi agăţate. Unul dintre ei / una dintre ele are deja câte-o experienţă sexuală şi poate împărtăşi din bunele practici acumulate. Restul ascultă şi reţine. Cei mai neexperimentaţi sunt şi cei mai nerăbdători, pentru ei linia dintre atracţia fizică şi dragostea la prima vedere fiind foarte firavă; aşadar, între acel el şi acea ea se aprinde un foc năvalnic. Probabil de aici şi poezia cu “fitilul aprins pe lângă butoiul cu pulbere” şi “tristeţea cu privirea blândă” compusă pentru iubita lui de către el-cel-necunoscător. Ea-cea-ştiutoare râde de prietena cadorisită: “parcă e Robocop de vine la tine cu fitilul. Ţie-ţi plăcea şi dacă-ţi aducea mersul trenurilor scris de mână.” Dar ce contează? Doar e dragoste…

El-experimentatul dă sfaturi şi, evident, are mereu dreptate. El-neprihănitul este chior de-ndrăgostit (“Umblu după ea de-atâta timp că nici nu mai ştiu cum arată”) şi nu le are cu vorbele şi pace. Vorba unui “înţelept” aflat acum în cercetare penală: “Dacă aveam cuvinte în vocabular, mă făceam scriitor.” Ascultă sfaturile de bine ale prietenului (“Băi, tre’ să-i zici două-trei vorbe înainte, că după aia e viol”) şi încearcă să-şi exprime emoţiile şi altfel decât prin poezie sau flori. Trece victorios peste încercarea de foc şi recunoaşte frust că “doar după ce faci dragoste prima oară îţi dai seama de ce trebuie s-o faci mai devreme.”

Fiecare pas îi îndreaptă pe toţi către căsătorie, iar de aici înainte destinele, interesele şi relaţiile dintre ei se schimbă radical. Finalul piesei îi găseşte pe toţi în acelaşi loc, în aceeaşi formulă – el cu el, ea cu ea -, doar că sunt acum mai bine situaţi material şi ceva mai curajoşi să încerce lucruri noi, cu maturitatea de rigoare.

Piesa este, conform regizorului Vlad Massaci, “o abordare comică a clişeizării existenţei noastre de zi cu zi” care reuşeşte să ilustreze momente în care fiecare cuplu – în curs de formare, deja sudat sau pe cale de destrămare – se recunoaşte. Poate de aici şi hazul nebun pe care-l nasc unele replici sau “apucături” domestice.

„Toate textele mele de teatru sunt încercări, mai mult sau mai puţin reuşite. Sunt exerciţii destinate în primul rând actorilor. Nu conţin mesaje profunde şi nici nu-şi propun să dezbată teme mari, universale. Din neputinţă. Sunt inspirate din realitatea imediată şi povestite sincer, cu onestitate”, spune Mimi Brănescu.

Actorii, foarte, foarte tineri, ies mai mult decât onorabil din acest exerciţiu, motiv pentru care publicul îi răsplăteşte din plin cu aplauze la scenă deschisă.