Hai la teatru

După spectacolul Teatrului Jean Bart din Tulcea am plecat spre casă cu zâmbetul pe buze, cu o stare de bine pe care puţine texte dramatice ţi-o insuflă şi cu sentimentul că Festivalul Comediei Româneşti este un eveniment care trebuia organizat. Scriiturile româneşti – indiferent că ele se încadrează în genul liric, epic sau dramatic – merită scoase la lumină, scuturate de praf, recitite sau reinterpretate pentru că ele conţin o tinereţe şi o relevanţă care nu de puţine ori şochează. Ele sunt măsura faptului că nu vrem sau că nu putem să ne schimbăm, chiar dacă metronomul se încăpăţânează să măsoare permanent vremea care trece, vremea care vine.

Steaua lui Mihail Sebastian, chiar dacă a rămas fără nume, continuă să strălucească; lumina acesteia, încă palidă, cunoaşte nuanţe şi sensuri noi, reîmprospătează bucuriile şi redefineşte suferinţele personajelor la fiecare montare. Abordarea regizorului Aurel Palade este de tip “open sky”: cortina nu apare deloc în peisaj, nici la începutul, nici la finalul piesei, totul fiind la vedere – de la dezmăţul frapant al liceenilor de pe peronul haltei până la opţiunile relaţionale multiple ale profesorului Miroiu şi ale Monei. Atitudinile personajelor sunt actualizate, bunul simţ de altădată fiind înlocuit acum de nepăsarea ofensatoare a şefului de gară faţă de plătitorul de bilet, în vreme ce sarafanul trendy şi fumul de ţigară acoperă cu un văl gros stânjeneala şcolarilor de odinioară. Domnişoara Cucu, în continuare la curent cu tot ce mişcă-n târgşorul lui Sebastian, are un outfit care nu face decât să scoată în evidenţă imaginea de “mimoză” clevetitoare, ameninţătoare şi semidoctă, dar pudică până-n măduva oaselor. Iar profesorul Miroiu, care în perioadă de criză şi-a permis să dea 22 000 de lei pe o carte, nu uită să-i amintească lui Grig că, deşi are un salariu mic, “există promisiuni să fie majorat cu 50%“. Singurul care-şi continuă acelaşi parcurs este acceleratul “în care nici nu urcă, din care nici nu coboară nimeni; nici nu ştii de ce opreşte“.

Au jucat convingător Laura Andreea Votrondos (domnişoara Cucu), şeful gării (Ion Dore), Ichim (Mihai Gălăţanu), urmaţi de Ionuţ Ştefan (Udrea), Antonia Ionescu Micu (Mona), Vlad Matei Ajder (profesorul Miroiu) şi GriG (Cornel Cimpoaie). Mi-au plăcut enorm costumele, care au susţinut exemplar ideea regizorală şi, nu în ultimul rând, decorul – un fel de cutie mobilă, uşor de manevrat şi multifuncţională.