Hai la teatru

Aleksandr (Vasilievici) Suhovo-Kobilin (1817-1903), mai cunoscut în vremea sa ca boier putred de bogat decât ca dramaturg, este autorul unei trilogii satirico-politice cu profunde accente judiciare din care fac parte Nunta lui Krechinsky, Procesul şi Moartea lui Tarelkin. Toate cele trei texte, publicate în 1869 într-un volum intitulat “Scene din trecut”, au ca subiect mita şi corupţia din sistemul juridic rusesc. Nici nu-i de mirare, din moment ce Suhovo-Kobilin a fost arestat, anchetat şi pedepsit pentru uciderea amantei sale de origine franceză, petrecând şapte ani în închisoare pentru o crimă care se pare că nici nu a fost comisă.

Deşi începută în închisoare, prima piesă – Nunta lui Krechinsky – a cunoscut un succes imediat, devenind totodată unul dintre cele mai jucate spectacole în Rusia. Moartea lui Tarelkin, în schimb, a avut parte de cea mai cruntă cenzură, fiind interzisă a se juca până în anul 1899. Acum, la o distanţă de… nu râdeţi: 1 899 de km de Moscova, adică în Bucureşti, la Teatrul Metropolis, Moartea lui Tarelkin se bucură de succes.

Tarelkin este un şpăgar de soi la uşa căruia se ploconesc oamenii cu servieta plină ochi de bani. După ce aplică sfânta dijmă, Tarelkin trimite dosarul mai departe, spre soluţionare. Văzând că şeful lui, mai corupt decât definiţia cuvântului, se spală pe mâini şi aruncă întreaga vină asupra pălmaşului, Tarelkin decide să-şi însceneze moartea. Cazul este anchetat, mortul e înmormântat, vinovatul – demascat.

Dacă nu ar fi dureros de relevant pentru perioada în care trăim, spectacolul ar avea un haz nebun. Absolut toate personajele par coborâte de pe ecranul televizorului, doar costumele spunându-ţi că lucrurile se întâmplă într-o altă epocă. Cei care au depus măcar o plângere la poliţie sau au trecut cel puţin o dată pragul unui tribunal vor înţelege prea bine ce vreau să spun.

Am doar cuvinte de laudă pentru acest spectacol regizat de Gelu Colceag. Deşi l-am văzut în avanpremieră, totul a mers şnur  – nu au fost bâlbe, nu au existat frânturi de ritm – de parcă piesa s-ar fi jucat de cel puţin 100 de ori. George Ivaşcu (Tarelkin), Doru Ana (Varravin), Dan Aştilean (Oh), dar mai ales Radu Gabriel (Rasplinev) şi-au interpretat rolurile impecabil.

Radu Gabriel, poliţistul care a luat-o înaintea progresului şi care păzeşte cu toată râvna exteriorul curţii interioare şi interiorul curţii exterioare, are câteva momente în care este absolut delicios. O surpriză pentru unii (nu şi pentru hailateatru, care-l urmăreşte de la UNATC) este Sergiu Fleşner, funcţionarul bâlbâit. Reţineţi acest nume, care sper să fie exploatat aşa cum trebuie. Mi-au mai plăcut Gabriel Costin, Ana Covalciuc, Vlad Logigan, Alex Vlad.

Un alt lucru care mi-a atras atenţia a fost decorul. Simplu, modular, deosebit de flexibil. Lasă senzaţia de joc cu beţele de chibrit: cum muţi un beţişor, cum se schimbă geometria spaţiului.

Un spectacol al stagiunii 2009/2010 care trebuie văzut.

Am reţinut:

Varravin: “Ce e o comunitate, un minister, un partid, altceva decât o chetă?”

Rasplinev: “Virtutea nu e recunoscută în societatea noastră.”

“Să se ducă viaţa mea de râpă, numai conducerea să fie mulţumită.”

“E bună onoarea, dar mai bună mâncarea.”