Hai la teatru

Cu doar câteva zile în urmă am băut cu toții o măsură de șampanie, unii cu bucuria că ce-a fost [mai] rău a trecut, alții cu speranța că previziunile pentru 2010 nu vor fi chiar atât de funeste precum le anticipează economiștii sau că cel puțin vor scăpa neatinși de consecințele crizei economice. Acum, vrem nu vrem, suntem gata de un alt(fel de) început. Poate cu promisiuni, poate cu planuri rămase neîmplinite sau, de ce nu, cu liste de așteptare.

La mijlocul lunii trecute, Uniunea Europeană a dat publicității rezultatele unui nou eurobarometru, a cărui concluzie vorbește de la sine: 54% dintre cetățenii europeni apreciază că piața muncii urmează să fie și mai grav afectată de criza economică. Dacă mai amintesc și de faptul că bugetul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național pentru 201o este mai mic decât cel de anul trecut și substanțial mai mic față de cel din 2008, cred că ne putem formula o ipoteză de lucru vis-a-vis de mediul în care va trebui să opereze teatrul românesc.

Hailateatru a apelat la Facebook pentru a afla de la tinerii actori și regizori cum le-a mers în 2009 și cum cred că le va fi afectată cariera în 2010 în condiţiile date. Redau mai jos răspunsurile în ordinea în care au fost primite, urmând ca acestea să fie updatate pe măsură ce intră și altele în inbox.

Vlad Logigan: Pentru el, Oana Pellea este un titan al teatrului românesc și cel mai bun lucru care i s-a întâmplat în 2009 în plan profesional este faptul că „am putut repeta alături de ea, ceea ce m-a ajutat enorm în meserie / arta actorului.” Nu crede că va fi afectat de „sumbra criză” pentru că „nu câștig atât de mulţi bani din teatru încât să le simt lipsa”.

Mădălina Anea este absolventă a UNATC promoția 2009 actorie, iar faptul că „mi-am dat licenţa, deci implicit am avut foarte multe spectacole – numai asta făceam, de dimineață până seara – mi-a plăcut foarte mult. Cât despre partea economică, cred că simplul fapt că fac parte dintr-o generație care a terminat facultatea exact în miezul crizei îmi afectează deja cariera. Dacă înainte era greu să te angajezi, să găsești proiecte, dar totuși mai erau șanse, acum e aproape imposibil.” Mădălina așteaptă, însă, echilibrul.

Radu Afrim este un regizor cunoscut și apreciat. Nu sunt puțini cei pentru care alăturarea numelui lui cu un spectacol este un indicator clar al calității. Iar succesul aduce satisfacții, cele mai mari din 2009 fiind „faptul că am lucrat la cinci spectacole excelente, cu oameni la care țin mult”, „turneul la Theatre de l’Odeon din Paris cu Boala familiei M” și „întâlnirea profesională cu scenografa Iuliana Vîlsan, cu care am făcut deja 3 spectacole cu scenografii fabuloase.” Ceea ce va să vină nu-l sperie pentru că „am anul 2010 acoperit de cereri din partea directorilor de teatru”, dar este convins că criza va afecta „felul în care vor arăta spectacolele – e vorba despre bugetul pentru scenografie și producție. În plus, spectacolele nu vor avea în totalitate distribuțiile pe care le visez pentru că întotdeauna, pe lângă actorii angajați în teatru, prefer să iau măcar un colaborator.” Referindu-se și el la bugetul Ministerului Culturii – „noul ministru a vorbit mai mult despre patrimoniu și mai puțin despre cultura vie”, Radu Afrim apreciază că „nici în 2010 nu ne vom putea bate cu marile spectacole europene.”

Mihai Calotă spune că “pentru un actor important este să joace, mai ales în vremuri grele.” Se declară mulțumit că a fost distribuit în piesele montate la Teatrul Naţional din Bucureşti: Un duel (regia Alexandru Dabija) şi Comedia norilor (regia Dan Tudor); a continuat să joace în producţiile anului 2008 Şapte dintr-o lovitură (regia Ion Caramitru) şi Complexul România (regia Alexandra Badea) şi a început repetiţiile la Livada de vişini (regia Felix Alexa), mai ales că “întâlnirea unui actor cu Dabija poate fi cel mai important eveniment”. În ceea ce priveşte viitorul imediat, Mihai speră că “cei ce au putere de decizie nu vor face rău culturii. Mă uit în jur, merg pe stradă şi mă gândesc că este atât de mare nevoie de cultură. Cultura educă! Aşadar, voi juca rolul optimistului şi sper să avem la ce repeta, să scoatem spectacole cel puţin bune şi să fie sălile pline, chiar mai pline ca în 2009.”

Mihaela Teleoacă a încheiat un an bun: rolul din one woman show-ul Fitness de Jacques de Decker i-a adus două premii, unul în aprilie, la Gala Star din oraşul natal Bacău,  iar al doilea în noiembrie, la Festivalul Teatrelor de Studio Interfest din Piteşti. În 2010 “previziunile sumbre nu-mi pot afecta cariera, doar stabilitatea financiară poate avea de suferit”, răspunde ea scurt şi la obiect.

Update 1

Şi Vlad Cristache a absolvit UNATC tot în 2009, dar la regie. Din punctul lui de vedere, “Cel mai frumos lucru de anul trecut a fost că spectacolul “20 de minute cu ingerul” a fost primit foarte bine. Momentul de vârf a fost la Festivalul de Teatru “Pledez pentru tineri” de la Piatra Neamţ unde am câştigat premiul pentru cel mai bun spectacol, premiul pentru cea mai bună regie şi doi actori din distribuţie au împărţit premiul pentru cel mai bun actor.” Spre deosebire de Mădălina Anea, el vede anul pe care-l are în faţă cu ceva mai mult optimism: “Nu cred că se vor schimba prea multe. Teatrele vor avea premiere, regizorii buni (indiferent de vârstă) vor fi căutaţi…sunt  convins că voi avea de lucru în 2010.”

Deşi anul 2009 i-a adus Premiul UNITER pentru cel mai bun debut, Ioana Anastasia Anton spune că “Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat a fost şansa de a mă întâlni, de a lucra şi de a juca cu oameni minunaţi. Şi bineînţeles premiul UNITER pentru debut. Însă în primul şi primul rând cel mai frumos, minunat şi extraordinar lucru a fost şansa de a juca. Bucuria de a aştepta seara spectacolului e de neînlocuit.”În opinia ei, “teatrul este veşnic afectat de o criză financiară. Toţi suntem afectaţi, însă în mod special tinerii artişti. Trebuie să ne luptăm pentru un venit minim tot timpul. Cu atât mai mult acum, când lumea invocă această criză financiară ca imposibilitate de plată în toate domeniile, nu numai cel cultural. Eu sper, însă, ca oamenii să aibă nevoie de cultură şi mai ales de teatru. Vom trăi ‘pe picior mic’, dar vom supravieţui.”

Bucuria regizoarei Chris Simion este imensă şi oarecum apropiată de cea a lui Vlad Logigan: anul trecut “am început repetiţiile la un proiect care nu ţi se poate întâmpla decât o singură dată în viaţă, un text special ‘Oscar şi Tanti Roz‘ după Eric Emmanuell Schmitt la Teatrul “L. S. Bulandra”, cu oameni speciali:  Oana Pellea, Antoaneta Cojocaru şi Cristina Casian.” Pare-se că regizorii privesc viitorul cu mai multă încredere decât actorii, iar Chris nu face excepţie de la regulă: “Eu am reuşit să mă încadrez întotdeauna în bugetul pe care l-am avut, fără să fac compromisuri şi păstrându-mi bucuria. Cred că atunci când îţi doreşti să faci un spectacol viu, necesar şi util, se găsesc bani să se întâmple.”

Pentru actriţa Ioana Marchidan, fiecare proiect la care lucrează este important, indiferent de amploarea lui. “Pot spune că participarea mea la Festivalul de Teatru din Avignon a fost un pas important în evoluţia mea artistică. Timp de o lună am ‘trăit’ şi respirat teatru. O experienţă halucinantă într-un oraş în care teatrul era un mod de viaţă. Mai pot spune şi că spectacolul Promised Land care se joacă la Teatrul Foarte Mic a fost şi este o îmbogîţire sufletească. Şi nu aş pune punct aici…” Întrebarea legată de modul în care i-ar putea fi afectată cariera de criza financiară i-a provocat Ioanei “un mare zâmbet. De o săptămână în capul meu circulă tot felul de întrebări legate de această temă. Fac parte din categoria artiştilor care nu pot fi motivați prin bani. Clişeu sau nu, adevărata motivaţie vine din dragostea mea pentru teatru şi pentru oamenii cu care lucrez. În viaţa de cetăţean plătitor de taxe, mă va afecta cu siguranţă.”

În afara Ioanei Anastasia Anton, la premiul UNITER pentru debut din 2009 au mai fost nominalizaţi Florina Gleznea şi Ionuţ Cristian Grama, amândoi pentru rolurile deţinute în acelaşi spectacol: Cui i-e frică de Virginia Woolf? de la Teatrul Act. De altfel, noua traducere a textului a fost semnată tot de Ionuţ. Dacă ar fi să aleagă un punct culminant al lui 2009, “acesta ar fi: nominalizarea la Premiul UNITER pentru Debut. A fost o surpriză extrem de plăcută, cu atât mai mult cu cât am fost nominalizat alături de colega şi prietena mea Florina Gleznea. Rezultatul final sau ecourile acelei nominalizări au contat mai puţin, pentru că ne-am bucurat din plin de eveniment.” O bucurie scurtă, mai ales că piesa “Cui i-e frică…” nu s-a mai jucat după decernarea premiilor. Criza economică? “Nu-mi dau seama în ce măsură va influenţa aceasta viaţa culturală din România, în contextul în care banii investiţi în cultură au fost dintotdeauna extrem de puţini şi orientaţi prioritar către anumite genuri de proiecte. Până acum, s-a întâmplat să lucrez aproape în exclusivitate în zona teatrului independent, unde sumele investite sunt puţine, iar sponsorii nu dau năvala. Este adevărat că, în momentul de faţă, posturile din teatre sunt blocate, televiziunile reduc bugetul şi numărul producţiilor scade, dar cred ca întotdeauna există oportunităţi. Am încercat mereu să mă las ghidat de intuiţie şi să nu-mi fac planuri pe termen lung, aşa încât voi evita orice fel de previziune pentru anul 2010 şi voi trata fiecare opţiune pas cu pas.”