Hai la teatru

Mă pregătisem sufleteşte pentru tot ce era mai rău. Aveam şi de ce: urma să văd un spectacol care, pe pagina special dedicată a site-ului Teatrului Bulandra – pe scena căruia se joacă – era prezentat printr-o antireclamă: “am citit câteva rânduri din acel text şi mi s-a întors stomacul pe dos. mai mult de două rânduri nu se poate citi pentru că este execrabil. şi toate ziarele s-au îngrămădit să scrie despre aşa ceva.”

Parfum de femeie, căci despre această piesă este vorba, are la bază un text intitulat Tampoane parfumate care a fost publicat pe un blog denumit de autor – mai clar de atâta nu se poate – Abjectu. Poate că n-o să vă fie tocmai uşor să citiţi integral ce a scris Marius Florea Pescaru (alias Abjectu) acolo, aşa că sumarizez: subiectul este o discuţie post-pitch dintre client şi agenţia de publicitate. Produsul aflat în dezbatere este tamponul pentru femei, este destinat uzului zilnic şi are o caracteristică pe care clientul nu doreşte nicicum s-o promoveze: este parfumat.

Dacă aţi intrat deja pe blog să vedeţi despre ce este vorba, veţi fi probabil de acord cu persoana care a fost citată pe site-ul celor de la Bulandra: “nu pot să cred că alte bloguri nu se găseau de unde să se inspire pentru o piesă de teatru decât dintr-un blog plin de organe sexuale“. Dacă nu aţi citit textul, mulţumindu-vă doar cu cele citate sau citite în acest post, o să vă întrebaţi ce naiba se întâmplă cu teatrul nostru în general şi cu Bulandra în particular.

Şi într-un caz, şi-n celălalt este bine să ştiţi că totul a început în 2007, când Bulandra s-a implicat într-un proiect iniţiat de teatrul austriac Schauspielhaus din Graz şi anume „Blog The Theatre”. Proiectul îşi propunea să cerceteze felul în care simte şi gândeşte generaţia Internetului şi să investigheze locurile comune, diferenţele, pretenţiile, întrebările care există în diversele comunităţi din noua sferă europeană, transformând texte de blog în piese de teatru. Alături de Teatrul Bulandra, încă trei mari teatre europene au ales să transforme texte de blog în teatru veritabil: Orkeny Istvan Theatre (Ungaria), Teatro Garibaldi di Palermo (Italia) şi Narodowy Stary Teatr din Cracovia (Polonia). Producţiile sunt puse în scenă în cadrul programului Bulandra Underground, program prin care teatrul bucureştean vrea să promoveze atât evenimente neconvenţionale, alternative repertoriului său consacrat, cât şi să arate publicului şi alte forme de a face teatru.

Revin, dară, la Parfum de femeie şi la reacţia publicului. Sala a fost cam jumătate plină (sau goală) şi nu cred că numărul celor care-au ştiut la ce piesă şi-au cumpărat bilet a fost foarte mare. Probabil unii s-au lăsat amăgiţi de filmul cu acelaşi nume, avându-l ca protagonist pe Al Pacino. Ei or fi fost şi primii care-au ieşit din sală, pentru că după primele zece minute cam asta a fost tendinţa. A mai fost o categorie de persoane, cei supra-saturaţi de limbajul birjăresc atât de comun mai ales tinerilor şi internauţilor, care s-au afundat în scaun până la limita ruşinii. În a treia categorie de spectatori intră cei paralizaţi, pur şi simplu, de silă, pentru ca ultima grupă – din care am făcut şi noi parte – să se amuze copios, luând limbajul grosolan ca pe ceva comun în condiţiile date.

Dincolo de text şi de natura acestuia, actorii şi-au interpretat bine rolurile, deşi distribuţia este nouă. Greul a fost dus de Adrian Ciobanu – Abjectu, care a reuşit să inducă o notă de umor mai mult decât necesară. Coloana sonoră a reuşit să mai îndulcească din vulgaritate, anulând-o complet pe alocuri.

Aş recomanda vizionarea piesei mai ales celor care lucrează în marketing / publicitate, pentru că tâlcul acesteia este, în fapt, unul atât de banal: clientul nostru, stăpânul nostru. Un detaliu pe care mulţi îl uită(m), fiind atât de absorbiţi de importanţa propriei valori.