Hai la teatru

Sau, altfel spus, Cântăreaţa Cheală + Lecţia = un spectacol al Teatrului de Comedie din Bucureşti.

Regizorul Victor Ioan Frunză a decis să-l pună pe Ionesco alături de Ionesco nu pentru a face o paralelă între unul şi celălalt, ci pentru a-l prelungi pe Ionesco în direcţia “omenescului din teatrul absurdului“. Un vis al directorului de scenă (teatru coupe) care s-a materializat în aproape doi ani.

Este prima versiune a Cântăreţei care-mi place. Şi asta pentru că scoate abrupt în evidenţă kitch-ul (mobiliar şi imobiliar), pentru că pune un accent fin cât o aluzie pe valori şi simboluri (ex. drapelul) şi pentru că transformă absurdul total într-un parţial, uşor de înţeles şi de către cei ce ies sâmbătă seara la teatru doar ca să-şi frece cotul de jilţul teatral sau ca să demonstreze unei săli întregi că telefon cu sonerie ca a sa nu mai are “niminia”.

Mi-au plăcut în mod special Dragoş Hulubă, Virginia Mirea, Mirela Zeţa (care pentru noi nu mai este o surpriză; cei care au văzut-o doar pe micile ecrane pot descoperi atât frumuseţea ei reală, cât şi talentul de scenă), George Costin şi Bogdan Cotleţ (în travesti).

În schimb, aş plasa Lecţia lui Frunză între cea de la UNATC şi cea de la Naţional (adică e mai bună decât cea de la Naţional, dar puţin sub versiunea UNATC). Da, aruncaţi cu pietre, dar îmi menţin punctul de vedere. Poate că am nimerit eu într-o zi mai slabă a lui George Costin, dar prea a lălăit finalul (aproape 40 de minute). Plus că săraca Andreea ar trebui să primească pentru acea reprezentaţie spor de violenţă, fiind dată cu capul de scândură.

Un alt detaliu care m-a deranjat, tot în final, este că e prima dată când îl văd pe profesor fumând (în spectacol, evident), ceea ce mă determină să cred că în momentele respective Costin s-a jucat pe sine însuşi, uitând de rol şi de motivul prezenţei sale pe scenă.

Andreea Samson place prin expresivitate şi naturaleţe, iar Cotleţ – şi de această dată în travesti – este cel puţin la înălţimea sa reală.

Noutatea montării scenografice este retroproiectorul – deja depăşit şi el de tehnica digitală, dar chiar şi asa mult peste tabla şi creta noastră cea de toate zilele.

Una peste alta, elementele necunoscute ale ecuaţiei celor de la Comedie sunt strict legate de prestaţia actorilor. Restul e, oricum, pe plus.

Fotografiile sunt preluate de pe site-ul Teatrului de Comedie.