Hai la teatru

În XXL i se spune ”batoză”, ”balenă” sau că e ”cât malul”. În viața de zi cu zi, Raluca Vermeșan a mai fost gratulată cu ”dolofană, durdulie, rubensiană sau plinuță”. ”Aceste epitete blânde sunt venite din partea oamenilor apropiați mie”, recunoaște ea, amintindu-și totodată de o întâmplare hazlie: ”la un moment dat făceam petreceri pentru copii și eram costumată în clovn, iar un copil mi-a spus extrem de direct <Ești grasă!> M-a blocat sinceritatea puștiului și mi-a trebuit un timp până m-am redresat. Copilul nu a greșit cu nimic, el a făcut un statement adevărat și tocmai acest spus verde-n față m-a blocat.”

Neil LaBute este un nume cunoscut publicului fidel Teatrului Act, obișnuiții locului văzând deja The Shape of Things (Forma lucrurilor), Bash, o trilogie contemporană sau The Mercy Seat (Ziua de apoi). Noua producție din subsolul de pe Calea Victoriei, XXL, nu face excepție de la caracteristicile de bază ale textelor lui LaBute: subiecte incomode (obezitatea de data aceasta) abordate de actori puțini (patru acum) și tineri. Singura diferență este că personajul principal din XXL, Helen, are din LaBute mult mai mult decât și-ar imagina spectatorul: greutatea.

Fat Pig în versiunea sa originală – sau XXL în montarea de la Teatrul Act – este povestea unei bibliotecare, Helen, și a lui Tom, un angajat al unei multinaționale. Cei doi se întâlnesc într-o pauză de prânz într-un loc care îi sugerează spectatorului fie un fast-food, fie un deli (un gen de magazin alimentar new-yorkez în care se poate cumpăra la kilogram și consuma la fața locului mâncare gătită). E oră de vârf, iar locul se aglomerează pe măsură ce oamenii intră în sala de spectacol. Singurul loc rămas liber este cel de lângă Helen care, cu gura plină și cu câte-o frunză de salată-n furculiță, îi studiază cu ochi mari, plini de mirare, pe cei care se așează pe locurile demult rezervate. Nu se prea aud comentarii, dar privirea Ralucăi – scuzați, Helen – caută, răscolește, cercetează. Ea știe!

Tom apare și el cu tava-n brațe și ajunge-ntr-un final la singurul loc liber. Întreabă dacă ”poate”, iar de aici încolo începi să descoperi câte ceva despre Helen. Deși mănâncă excesiv din cauza emoției, este la fel de obișnuită cu etichetările și la fel de deschisă ca Raluca, care-mi explică în plus că ”Există gurmanzi și există oameni care se îngrașă pe fond nervos datorită unor șocuri suferite. La mine așa s-a întâmplat.”

În pofida aspectului fizic, tipa este de toată isprava, cu o cultură ok și cu un umor pe (de fapt peste) măsură, ceea ce-l face pe  Tom să se simtă atras de ea și să-și dorească să o mai vadă. Problema este că Tom nu a ieșit definitiv dintr-o altă relație cu o colegă de serviciu, Jeannie, al cărei al șaselea simț detectează – cum altfel?! – schimbarea comportamentală. Pentru ca hazul să fie complet, în peisajul amoros apare și colegul de birou al lui Tom, Carter. Tipul, detașat complet de sentimente, este strâns legat de răspândirea pe scară largă a celor mai intime secrete masculine.

Deși încearcă din răsputeri să-și păstreze legătura cu Helen în afara spațiului de detectare publică, Tom face o greșeală capitală: își invită prietena într-un local pe care-l frecventează în mod constant și el, și Carter. Cu toată presiunea socială la care este supus, Tom se încăpățânează să iasă în continuare cu Helen, ba chiar o invită și la un social event organizat de companie – unde altundeva? – la mare, la soare.

Momentele de tandrețe dintre Helen și Tom alternează cu cele tăioase, aprige chiar – deci cu atât mai comice -, la care participă Carter și Jeannie. Toate nu fac altceva decât să contureze niște tipare discriminatorii din ce în ce mai evidente în societatea noastră, dar înfrânate – cel puțin la nivel declarativ și public – în democrațiile avansate. Acestea sunt redate atât de bine de LaBute pentru că el însuși a avut probleme cu greutatea.

Autorul, spune Raluca, ”încearcă să zdruncine echilibrul fals al spectatorului, să îl motiveze să-și analizeze alegerile și atitudinile față de un anumit aspect al vieții.” În XXL Tom este cel care alege, Helen doar “infiltrându-se în filonul sentimental al spectatorului, făcându-l să o îndrăgească și să o aprecieze pentru ceea ce este ea și nu pentru felul în care arată”, subliniază Raluca.

Dacă Tom rămâne sau nu cu Helen puteți afla doar mergând la Act. În viața Ralucăi, însă, dragostea vine, apoi pleacă. ”Există etape și etape, unele mai prolifice în acest sens, altele lipsite de evenimente sentimentale. Mă descurc.” După cum admite în afara scenei, ”are prostul obicei de a fi prea sinceră și de a judeca oamenii prea repede.” Oameni care nu știu că Raluca ”a studiat limba germană ca limbă maternă”, că ”de doi ani este traducător autorizat de limbă germană” sau că ”a intenționat să dea admitere la Conservator”. Oameni ca Jeannie sau Carter.

* * *

XXL, Teatrul Act 2011. Cu Andi Vasluianu / Tudor Istodor (Tom), Raluca Vermeșan (Helen), Irina Velcescu (Jeannie) și Vlad Zamfirescu (Carter). Regia Cristi Juncu. Scenografia Cosmin Ardeleanu. Traducerea Irina Velcescu. Durata 2 ore. Bilet: 30 lei.